răspântii opace…
cărările nu-s
nici miez de lumină
nici basme pe fus
se piaptănă-n grabă
ariadne-n apus
se-ascund sub icoane
iude-n chip de isus
desenează speranța
cu tuș gri, indecis
pe planeta de piatră
legământul promis
de-a rescrie-n sămânță
viul viu și nescris
călimara e spartă
uricarul… ucis
„se-ascund sub icoane
iude-n chip de isus” …. m-a curentat asta. La suflet. În rest, sunt bine 🙂
Minunat!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
P.S În rest, sunt bine – se referă la mine. Cu sufletul curentat dar bine. Ca să nu se înţeagă altceva 😳
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cum aș putea să înțeleg „altceva”? Textele și comentariile tale sunt, mereu, de o bunăvoință și o generozitate ce face inutilă orice „bănuială”. Mulțumesc pentru comentariu. Ai dreptate, am îngroșat puțin tușele, pentru a convinge. Faptul că ai rezonat mă bucură mult. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, Anna!
ApreciazăApreciază
Să fie Ariadne cu folos,
icoanele să dea minuni,
sămânță cu rod bun și luminos,
sunt ale mele dragi viziuni.
Toate cele bune !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc pentru un comentariu așa frumos!.O seară bună! 🙂
ApreciazăApreciază
Superbe!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult! 🙂
ApreciazăApreciază
O poezie din cele care mişcă pe oricine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciază