spleen

 

lehamitea
când n-are gust de aguridă
e doar o amânare
o vâlvătaie topită-n muc
de lumânare
o literă stingheră care bate
cu degetul curbat
în cerberul turbat al porții
spre cuvânt

lehamitea
e doar un jurământ
de castitate
e un vădit nedovedit
pe jumătate
e dreptul meu de a țipa șoptit
când nevenitul iată
a sosit
dar ziua se tot ține încă
scai
de noapte

lehamitea
e dorul mierii din
frunzele de ceai
teama de-a nu avea, cumva, ce n-ai
rugina pură de pe caratele
din alambic
drumul secret al totului
întreg
către nimic