Nici în clin, nici în mânecă…

Mi-a venit inima la loc, iar toamna și-a venit în fire. După ce m-au scos din pepeni și m-au băgat în sperieți, meteorologii și-au pus cenușă-n cap, dar au ieșit basma curată. Colac peste pupăză, noiembrie se va termina în coadă de pește; ori ploaia spală putina și voi vinde blana ursului din pădure, ori îmi voi da seama dincotro bate vântul și-mi voi lua nasul la purtare, că ac de cojoc, n-am. În niciun caz nu voi umbla cu cioara vopsită. Sper să nu-mi ajungă cuțitul la os, dar pot băga mâna-n foc că gerul va pune batista pe țambal, iar eu îi voi cânta în strună. Evident, bat apa-n piuă și șaua să priceapă iapa (cea care a dat cu oiștea-n gard, deoarece avea orbul găinilor). Până atunci, sper să pun cu botul pe labe toții câinii cu covrigi în coadă, că și-au pus în cap să-mi ia boii de la bicicletă. N-au decât, i-am prins cu mâța blândă care zgârie rău, în sacul de la pomul lăudat – azi nu-mi sunt toți boii acasă.