iubeam naivitatea îngerilor
puritatea lor dimpotrivă
îmi pistruia
în creuzet
amalgam de grădini incolore
odată
îndrăgostită de un pescăruș
hăituit de cruzimea amiezelor
dospite
îi înălțam zmee de flăcări
murdare de alb
rănite de alb
topindu-mă alb
spre apus
așteptarea pitită-n cocoașa
uitărilor tandre
își varsă amarul
într-o mână de sare
uscată
Păcat că e prea scurt acest poem…
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Potecuță! Restul e tăcere… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoasă, emoționantă, nu găsesc alte cuvinte pentru această poezie!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc mult! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
înca un poem splendid, cu metafore divine… ❤ va doresc "oceane" de inspiratie… gânduri amicale, admiratie si respect, Mélanie Bedos-Toulouse
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mélanie, m-a intimidat puțin comentariul tău, recunosc. Sunt onorată de aprecieri, dar, crede-mă, prefer să nu mă iei prea mult în serios. Pentru prietenia ta, mereu îndatorată ;3
Admir și eu poezia din spatele fiecărei imagini și-ți mulțumesc mult pentru călătoriile imaginare la care mă inviți, odată cu cu fiecare postare..
Cu drag,
Ana
ApreciazăApreciază
Iar n-a ieșit inimoara…. uf!! ❤ și am făcut cum mi-ai zis…:)
ApreciazăApreciază
Oare e păcat că mereu revin în pagina ta? Ca zâmbetul să înflorească, lacrima trebuie să se usuce…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-e dragă fiecare revenire a ta, Mihaela. Oamenii care despică zâmbetul, așa cum o faci tu, sunt convinsă că au în spate experiența potopului de lacrimi. 🙂
ApreciazăApreciază
Minunat, emoţie și sensibilitate. Mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu vă mulțumesc pentru rezonanță. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bună ziua! Recepționat, programat, rezolvat. 🙂
(sper să pot șterge și mesajul, în ultimul timp am probleme cu editarea mesajelor)
ApreciazăApreciat de 1 persoană