ingambament

(pamflet)

scuarele sunt pline de cal
ești și-o groază
de phaethoni tânjind
la fae
toane trase de tropii oți de
cartier pe trotuar
un fel de euterpe
mustind de meșe-botox-sili
con
își prinde feciorelnic în bre
ton
o cratimă cât nuca din pere
te așteaptă-n rând cu vulgul
în picioare
amnistia cuvântului peltic
din dic
ționare

Reclame
Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

clepsidră

m-ai înșelat
m-ai înșelat cu mine chiar a mia oară
te-am bănuit din prima zi când mi-ai ascuns
nisipul dimineților țintind năluci spre vest
doar viața are sens mi-ai spus
aruncă peste umăr clipa asta
și munți de clipe vor arde la un loc
chiar la mijloc
când miezului eului nici n-ar aduce-a eu
renaște-mă c-un despletit de gene
și recitește-mi basmul fără de final
a fost
a fost
ca niciodată
aș da un cal pe-o șa…
m-ai înșelat

Publicat în Fără categorie | 5 comentarii

repetentă

 

sunt repetentă
oare-a câta oară
atâta știu
sunt iarăși repetentă
nu-i vina mea
vă jur am fost atentă
la ore
secundă cu secundă
și mi-am notat formula pe maculator
am confundat un minus cu vr’un dor
poate o fracție cu o speranță vidă
plus-infinit cu-o leneșă omidă
habar n-am cum
dar azi
când neputința mi-a oglindit prostia
l-am înjurat cu sârg pe-nvățător
cum tacent clamant
mă dojenește mama…
hai, ia-ți carnetu’ și viața de rezervă
că te așteaptă taică-tu-n pridvor!

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

cum mor iubirile…

cum mor iubirile
în rochii de stambă
și plete coclite de ploi
dintre-anotimpuri
doar cimitirele
mai trimit griul stins
înapoi
cine să le jelească
cine să le citească pe cruci
numele scris
printre isolde ori
penelope de iască
când vântul
cuvântul
iată le-nchină
imnul afon
și le mângâie frunțile netede
cu nemurire cleioasă
de smirnă

Publicat în Fără categorie | 10 comentarii

harem

aer rotund tivit în dulci poeme…
lumini vibrând lumină
suavele cadâne
încremenesc solemn
în reverență
când
cu genunchii tremurând sub frunze
coroanele-și înclină
spre mătăsoșii aburi de hamam
din care El, sultanul, se ițește
cu o regală fluturare de caftan

(Imagine google)

Publicat în Fără categorie | 13 comentarii

Destul!

Dacă-aș mai trăi vreodată
I-aș fi roții a cincea roată
Neurâtului ‒ urâtul
Uroborusului ‒ gâtul
Ciulului i-aș fi cercel
Isos berc în isoscel
Ori buric de târg m-aș face
Za-n zadarul din noroace
Și-n viersul ploii de vară
Aș fi vorba de ocară
Visului de vis sătul
I-aș spune deschis
Destul!

 

Publicat în Fără categorie | 17 comentarii

Prier și Fiul ierbii

Calcă-n pistruii pietrei sfioasa primăvară;
Nuntindu-i griuri triste, moșindu-i lungi secunde,
În tomuri de-alabastru, alinturi de ocară
Mai țiuie blesteme în scrâșnet mut. Pe unde

S-a rătăcit trufașa năframă de-ntuneric
Cusută-n verbe boante pe alb de tibișir?
Încă ignește-n geană, sub hohotul isteric
Funinginea icoanei cu lacrimi vii, de mir.

Cu aurul din sălcii, Prier a îmbăiat
Mocirlele speranței – Hristos a înviat!

Publicat în Fără categorie | 9 comentarii

La început a fost uitarea…

Moto: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât…” (Biblia)

La început a fost uitarea…
Hău cast revărsat, fără maluri,
nopți albe drapate în alb.

Îndrăgostit de albastru, măslinul,
din tăciunele unui viu de demult,
a desenat, din amintiri,
pe buza de sare a mării.
sărutul.

Poate, de-atunci?
potop de primăveri, mustind culoare,
peste candoarea searbădă a lumii,
a năvălit.

 

Publicat în Fără categorie | 19 comentarii

Inepții la minut (V)

          Aburii fierbinți ai ceaiului dezechilibraseră   șuierul rece al ultimului gând. Respiră adânc, apoi așeză ceașca pe consola de gheață, cu o senzație de pericol iminent.  Privi încă o dată volutele arabescurilor sculptate în pereții străvezii, înălțați cu atâta trudă, cărămidă cu cărămidă, pe fundația solidă a ultimei deziluzii. Verifică, dintr-o privire, termometrul. Cineva, ceva, zgâriase vizibil ecranul digital, împiedicând luciditatea lecturii. Cifrele nu mint, citise undeva. Cu furie, izbi abacul în sepia unui a, mirat candid, rotund.

          De sub epava primei emoții, jarul podidii, șuvoi.

 

Publicat în Fără categorie | 11 comentarii

Rondelul pietrelor de var

Pădurea-și netezește, cu vântul, ramul rar.
Moartea-și amână somnul cu un clipit de gene,
Se bâlbâie spre șipot un râu, ca Demostene,
Zvâcnește cald, în roșu, pestrițul de sitar.

Încă uscate-n drojdii, arome de nectar
Se scurg, ca o morfină, prin ale nopții vene,
Pădurea-și netezește, cu vântul, ramul rar.
Moartea-și amână somnul cu un clipit de gene.

Își pipăie cireșul destinul inelar;
Grădina, într-o rână, întinde-o mână, alene,
De aișor sălbatic, ca pletele de iele
Ce fulgeră, văratic, o noapte de cleștar.

Pădurea-și netezește, cu vântul, ramul rar.

Publicat în Fără categorie | 25 comentarii

deși străin mi-e jocul, hora mi-e soră bună…

Publicat în Fără categorie | 1 comentariu

de dragoste

am adormit ieri-seară
cu fruntea sprijinită
de-o carte veche
care-nvelea în forzațul gălbui
o poveste simplă
de dragoste

alături
cineva uitase un tom
scris doct de unul toma
care credea
doar când uita
care nega
când nu citea
povestea simplă
învelită
cu dragoste
de forzațul eternului
prolog

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Nici alb, nici verde…

Publicat în Fără categorie | 1 comentariu

spleen

 

lehamitea
când n-are gust de aguridă
e doar o amânare
o vâlvătaie topită-n muc
de lumânare
o literă stingheră care bate
cu degetul curbat
în cerberul turbat al porții
spre cuvânt

lehamitea
e doar un jurământ
de castitate
e un vădit nedovedit
pe jumătate
e dreptul meu de a țipa șoptit
când nevenitul iată
a sosit
dar ziua se tot ține încă
scai
de noapte

lehamitea
e dorul mierii din
frunzele de ceai
teama de-a nu avea, cumva, ce n-ai
rugina pură de pe caratele
din alambic
drumul secret al totului
întreg
către nimic

Publicat în Fără categorie | 4 comentarii

Crăciun fericit, tuturor! :)

Publicat în Fără categorie | 8 comentarii

(Pre)stanță

N-am visuri, speranță, nici coconi de cuvinte nu am
Chircită în nodul de blam, o vocală abdică sub stanță
Aclamată de vulg, tresare timid o petală-n corolă
În mâl de rigolă, tăcerea își șterge, din aripi, un fulg
O frunză se-ascunde și-așteaptă de la ramura-mamă un semn
În sicriul de lemn, nu cuie, ci țipăt de viață pătrunde
Încă bântuie nopți în unghere străpunse prelung
De-amintiri care plâng, sub ivăre trase la sorți.

Publicat în Fără categorie | 4 comentarii

Poveste de Crăciun

Al Phagora

Luminile electrice ale decorațiilor de Crăciun înconjurau piața orașului, făcând-o să semene de departe, în întunericul nopții, cu un soi de prăjitură bizară.
Ilarion Portase umbla singur pe străzi, de vreo patru ceasuri. Ajuns în fața luminițelor –vremelnici licurici ai iernii, instalați de primăria municipiului și uitați uneori pe alocuri aprinși până prin august – rătăcitorul se opri o clipă. Cetina impecabilă a brazilor artificiali, peste care începuse o fulguială abia simțită, dar cât se poate de jucăușă, becurile colorate, butaforia, toate declanșau flash-urile amintirii. Așa cum globurile și beteala pomului de Crăciun zac un an întreg pe rafturi, pentru a apărea dintr-o dată în toată stridența lor suavă, amintirile se deșteptaseră brusc, se scuturaseră de colb și îl invadau, ca o armată de spiriduși.
Dar uneori și spiridușii amintirilor se ascund deodată prin tufișuri, temători, când realitatea te întâmpină, cu noutatea ei bizară.
În mijlocul pieței, rezemat de o…

Vezi articolul original 1.371 de cuvinte mai mult

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

Spirale de fum

Ilarion Portase își strânse umerii a dezinteres și mirare calme (uite de ce le arde și ăstora…) și întoarse spatele scenei din fața Teatrului Național, îndreptându-se, grăbit, spre Pasaj.
Judecând după afișele răspândite din doi în doi metri, urma o seară de colinde neaoșe. Până atunci, cu ajutorul boxelor uriașe ce străjuiau scena, Dean Martin ori Mariah Carey încercau și ei, din rărunchi, să momească trecătorii cu tradiționalele Let is snow sau All i wan for Chirstmas is you. Se pare că reușiseră, în stânga și dreapta scenei câteva zeci de persoane, majoritatea copii, dansau, alergau, țipau unul la altul, fericiți.
Grizonat, ușor adus de spate dar cu pași încă siguri și elastici, ochii ascunși în spatele lentilelor polarizate și cu mâinile afundate în buzunarele paltonului de un gri incert, Ilarion era departe de a se integra în peisajul subteran dominat de beteală, globuri multicolore, jucării de pluș, scufițe de reni, bărbi de Moș-Crăciun etalate pe tarabele mici din fața cafenelei modernizate până la desfigurare. O știa pe de rost încă de pe vremea când mesele joase, învelite în teflon mozaic, pline doar cu scrumiere vârfuite de mucuri carpați-fără-filtru ori snagov-superlong, cafea searbădă de năut și, extrem festin, sticle de cico, era locul de refugiu al tuturor studenților de la Universitate. Aici o întâlnise prima oară pe Ilinca; tot aici, la ultima întâlnire, de-ar fi ajuns…
Bucuria generalizată, sinceră sau mimată, din Ajunul Crăciunului aproape că-l durea, fizic. Aștepta ziua de 25 decembrie ca pe o palidă izbăvire, atât cât să poată spune, din nou și din nou: a trecut…
În fața cafenelei, pe un monitor imens, se transmitea în direct spectacolul de la suprafață. O spicheriță tânără, destul de sumar îmbrăcată chiar și pentru vremea această călie, neașteptată pentru luna lerului-ler, încerca să-și ascundă tremurul buzelor înghețate prin zâmbet larg și vocea stridentă cu care anunța primul colindător, o legendă a genului… Ilarion înregistra toate acestea mecanic; aproape trecu de monitor, când, deodată, se opri paralizat în fața acestuia. Într-o secvență scurtă, când camerele măturau în fâșii luminoase publicul, în stânga scenei, oarecum izolată de restul spectatorilor, o văzu. Ii era imposibil să se înșele, nu ochii, gândul său o știa pe dinafară. Alura, părul, privirea… paltonul roșu pe care îl îmbrăca, întotdeauna, în zilele dinaintea Crăciunului, mâna dreaptă dezmănușată (nu suporta, oricât de frig ar fi fost, mănușa pe această mână dar, dintr-un fel de fidelitate doar de ea înțeleasă, ea era mereu prezentă în pumnul norocos. Mi se pare – îi povestea – că s-ar putea rostogoli pământul și doar eu l-aș repune pe orbită, mângâindu-i, cu palma goală, fruntea.
Nu! Nu era nicio îndoială, acolo, afară, era Ilinca. O luă la goană înapoi, spre ieșirea dinspre Teatrul Național, lovindu-se de oameni, îmbrâncindu-i, fără să-i vadă. Credea că ea era acolo și-l așteaptă. Nu mai putea întârzia, nu și de data aceasta…
Transpirat, gâfâind, incapabil să vadă altceva în jur, ajunse lângă scenă.
        Coborât, o coborât
        Coborât, o coborât,
        Raiule, grădină verde…
Nu era multă lume, spectacolul abia începuse. După căutări febrile, aproape atingând și privind în ochii fiecare femeie din piață, își rezemă, zdrobit, fruntea încinsă de stâlpul rece al unui felinar. Când își potoli, cât de cât, tremurul genunchilor, o luă înapoi, spre pasaj. Poate, printr-un noroc, o mai poate vedea o dată pe monitor, să-și întipărească mai cu luare-aminte locul exact în care se află.

Coborî scările din piatră în fugă, fără să realizeze lipsa celor rulante și nici a gurilor de metro. Înăuntru, aceeași austeră dar familiară imagine; Cafeneaua, cu mese vechi, învelite în teflon mozaicat, scrumiere, cești de cafea și sticle cu cico. În paltonul ei roșu și modest de studentă, stând, așa cum o știa, stingher, pe o jumătate de scaun, Ilinca fuma așteptând…

Text participant la proiectul inițiat de Nautilus –   Povestea ca întâlnire a personajelor    

Publicat în Fără categorie | 5 comentarii

păcatul

iubeam naivitatea îngerilor
puritatea lor dimpotrivă
îmi pistruia
în creuzet
amalgam de grădini incolore

odată
îndrăgostită de un pescăruș
hăituit de cruzimea amiezelor
dospite
îi înălțam zmee de flăcări
murdare de alb
rănite de alb
topindu-mă alb
spre apus

așteptarea pitită-n cocoașa
uitărilor tandre
își varsă amarul
într-o mână de sare
uscată

 

Publicat în Fără categorie | 12 comentarii

departe

prima și ultima poezie am scris-o
pe caietul meu dictando de patruzecișiopt de file
liniat regulamentar cu o linie roșie în stânga
și titlul subliniat apăsat de două ori
în colțul din dreapta desenasem stângaci o floare
cu petale aproape rotunde, aproape petale, aproape…
de-atunci tot caut bucuria  degetelor mângâind albastru
poezia din caietul meu dictando de patruzecișiopt de file
câteodată
mi se năzare c-aș fi în stare
să mai scriu vreo poezie dar
petalele florii din colțul drept nu-mi mai ies
nici pe departe, atât de aproape

Publicat în Fără categorie | 8 comentarii

zadarnice nuntiri

întâi a înălțat căruței șui loitre…
mai da din când în când târcoale pe tarla
anticipa
precum îndrăgostitul primul geamăt
aburii calzi ieșind din turta frântă

își pregătise tainic și hainele de nuntă…
dar știrba coasă
se-nțeleni deodată
în roșul țipăt al fragedului mac

și lăutarii tac…
nuntașii dorm sub masă
doar iia-și coase-n cruce
cu lacrimi de arnici
curgând cuminți în râuri
soarta

Publicat în Fără categorie | 3 comentarii

Paletar

Nu balta e albastră, ci freamătul din undă
Ce reazemă,-ntre maluri, al aurorei strai
Peste străfunduri groase de mâluri, ce abundă
De mormoloci și râme, viu dens și putregai.

Pe șevalet, urzelii, scânteia-i bate-n creștet;
Altfel, în van ofranda sfioasei flori de in,
Ar putrezi pătate, ca-ntr-un lințoliu veșted
Păduri de curcubeie topite-n alb de crin.

La granița luminii, doar genele veghează;
Zăbrele de mătase cu-mpotriviri deșarte.
O fi, dincolo, noapte? Ori soare, în amiază?
Urlă-n pustiu, cu rimă, poemele-ntr-o carte.

 

Ana

Publicat în Fără categorie | 19 comentarii

forceps

lumina-mamă
topește tot mai greu
nălucile ascunse
în scorburi reci de ceață

mai e un pas
doar unul
până la îmbrățișarea mută
cu fiica-i dimineață

luna senilă
încă mai toarce tâmp
din lâna ei de aur
povești despre medeea

e vară?
o vreme fără anotimp
ne-nvăluie perfid
ca lapsusul ideea

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii