Poveste de Crăciun

Al Phagora

Luminile electrice ale decorațiilor de Crăciun înconjurau piața orașului, făcând-o să semene de departe, în întunericul nopții, cu un soi de prăjitură bizară.
Ilarion Portase umbla singur pe străzi, de vreo patru ceasuri. Ajuns în fața luminițelor –vremelnici licurici ai iernii, instalați de primăria municipiului și uitați uneori pe alocuri aprinși până prin august – rătăcitorul se opri o clipă. Cetina impecabilă a brazilor artificiali, peste care începuse o fulguială abia simțită, dar cât se poate de jucăușă, becurile colorate, butaforia, toate declanșau flash-urile amintirii. Așa cum globurile și beteala pomului de Crăciun zac un an întreg pe rafturi, pentru a apărea dintr-o dată în toată stridența lor suavă, amintirile se deșteptaseră brusc, se scuturaseră de colb și îl invadau, ca o armată de spiriduși.
Dar uneori și spiridușii amintirilor se ascund deodată prin tufișuri, temători, când realitatea te întâmpină, cu noutatea ei bizară.
În mijlocul pieței, rezemat de o…

Vezi articol original 1.371 de cuvinte mai mult

Anunțuri
Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Spirale de fum

Ilarion Portase își strânse umerii a dezinteres și mirare calme (uite de ce le arde și ăstora…) și întoarse spatele scenei din fața Teatrului Național, îndreptându-se, grăbit, spre Pasaj.
Judecând după afișele răspândite din doi în doi metri, urma o seară de colinde neaoșe. Până atunci, cu ajutorul boxelor uriașe ce străjuiau scena, Dean Martin ori Mariah Carey încercau și ei, din rărunchi, să momească trecătorii cu tradiționalele Let is snow sau All i wan for Chirstmas is you. Se pare că reușiseră, în stânga și dreapta scenei câteva zeci de persoane, majoritatea copii, dansau, alergau, țipau unul la altul, fericiți.
Grizonat, ușor adus de spate dar cu pași încă siguri și elastici, ochii ascunși în spatele lentilelor polarizate și cu mâinile afundate în buzunarele paltonului de un gri incert, Ilarion era departe de a se integra în peisajul subteran dominat de beteală, globuri multicolore, jucării de pluș, scufițe de reni, bărbi de Moș-Crăciun etalate pe tarabele mici din fața cafenelei modernizate până la desfigurare. O știa pe de rost încă de pe vremea când mesele joase, învelite în teflon mozaic, pline doar cu scrumiere vârfuite de mucuri carpați-fără-filtru ori snagov-superlong, cafea searbădă de năut și, extrem festin, sticle de cico, era locul de refugiu al tuturor studenților de la Universitate. Aici o întâlnise prima oară pe Ilinca; tot aici, la ultima întâlnire, de-ar fi ajuns…
Bucuria generalizată, sinceră sau mimată, din Ajunul Crăciunului aproape că-l durea, fizic. Aștepta ziua de 25 decembrie ca pe o palidă izbăvire, atât cât să poată spune, din nou și din nou: a trecut…
În fața cafenelei, pe un monitor imens, se transmitea în direct spectacolul de la suprafață. O spicheriță tânără, destul de sumar îmbrăcată chiar și pentru vremea această călie, neașteptată pentru luna lerului-ler, încerca să-și ascundă tremurul buzelor înghețate prin zâmbet larg și vocea stridentă cu care anunța primul colindător, o legendă a genului… Ilarion înregistra toate acestea mecanic; aproape trecu de monitor, când, deodată, se opri paralizat în fața acestuia. Într-o secvență scurtă, când camerele măturau în fâșii luminoase publicul, în stânga scenei, oarecum izolată de restul spectatorilor, o văzu. Ii era imposibil să se înșele, nu ochii, gândul său o știa pe dinafară. Alura, părul, privirea… paltonul roșu pe care îl îmbrăca, întotdeauna, în zilele dinaintea Crăciunului, mâna dreaptă dezmănușată (nu suporta, oricât de frig ar fi fost, mănușa pe această mână dar, dintr-un fel de fidelitate doar de ea înțeleasă, ea era mereu prezentă în pumnul norocos. Mi se pare – îi povestea – că s-ar putea rostogoli pământul și doar eu l-aș repune pe orbită, mângâindu-i, cu palma goală, fruntea.
Nu! Nu era nicio îndoială, acolo, afară, era Ilinca. O luă la goană înapoi, spre ieșirea dinspre Teatrul Național, lovindu-se de oameni, îmbrâncindu-i, fără să-i vadă. Credea că ea era acolo și-l așteaptă. Nu mai putea întârzia, nu și de data aceasta…
Transpirat, gâfâind, incapabil să vadă altceva în jur, ajunse lângă scenă.
        Coborât, o coborât
        Coborât, o coborât,
        Raiule, grădină verde…
Nu era multă lume, spectacolul abia începuse. După căutări febrile, aproape atingând și privind în ochii fiecare femeie din piață, își rezemă, zdrobit, fruntea încinsă de stâlpul rece al unui felinar. Când își potoli, cât de cât, tremurul genunchilor, o luă înapoi, spre pasaj. Poate, printr-un noroc, o mai poate vedea o dată pe monitor, să-și întipărească mai cu luare-aminte locul exact în care se află.

Coborî scările din piatră în fugă, fără să realizeze lipsa celor rulante și nici a gurilor de metro. Înăuntru, aceeași austeră dar familiară imagine; Cafeneaua, cu mese vechi, învelite în teflon mozaicat, scrumiere, cești de cafea și sticle cu cico. În paltonul ei roșu și modest de studentă, stând, așa cum o știa, stingher, pe o jumătate de scaun, Ilinca fuma așteptând…

Text participant la proiectul inițiat de Nautilus –   Povestea ca întâlnire a personajelor    

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

păcatul

iubeam naivitatea îngerilor
puritatea lor dimpotrivă
îmi pistruia
în creuzet
păduri de curcubeie…

odată
îndrăgostită de un pescăruș
hăituit de cruzimea amiezelor
dospite
îi înălțam zmee de flăcări
murdare de alb
rănite de alb
topindu-mă alb
spre apus

trădată
așteptarea pitită-n cocoașa
uitărilor tandre
își varsă amarul
într-o mână de sare
uscată

 

Publicat în Fără categorie | 12 comentarii

departe

prima și ultima poezie am scris-o
pe caietul meu dictando de patruzecișiopt de file
liniat regulamentar cu o linie roșie în stânga
și titlul subliniat apăsat de două ori
în colțul din dreapta desenasem stângaci o floare
cu petale aproape rotunde, aproape petale, aproape…
de-atunci tot caut bucuria  degetelor mângâind albastru
poezia din caietul meu dictando de patruzecișiopt de file
câteodată
mi se năzare c-aș fi în stare
să mai scriu vreo poezie dar
petalele florii din colțul drept nu-mi mai ies
nici pe departe, atât de aproape

Publicat în Fără categorie | 8 comentarii

zadarnice nuntiri

întâi a înălțat căruței șui loitre…
mai da din când în când târcoale pe tarla
anticipa
precum îndrăgostitul primul geamăt
aburii calzi ieșind din turta frântă

își pregătise tainic și hainele de nuntă…
dar știrba coasă
se-nțeleni deodată
în roșul țipăt al fragedului mac

și lăutarii tac…
nuntașii dorm sub masă
doar iia-și coase-n cruce
cu lacrimi de arnici
curgând cuminți în râuri
soarta

Publicat în Fără categorie | 3 comentarii

Paletar

Nu balta e albastră, ci freamătul din undă
Ce reazemă,-ntre maluri, al aurorei strai
Peste străfunduri groase de mâluri, ce abundă
De mormoloci și râme, viu dens și putregai.

Pe șevalet, urzelii, scânteia-i bate-n creștet;
Altfel, în van ofranda sfioasei flori de in,
Ar putrezi pătate, ca-ntr-un lințoliu veșted
Păduri de curcubeie topite-n alb de crin.

La granița luminii, doar genele veghează;
Zăbrele de mătase cu-mpotriviri deșarte.
O fi, dincolo, noapte? Ori soare, în amiază?
Urlă-n pustiu, cu rimă, poemele-ntr-o carte.

 

Ana

Publicat în Fără categorie | 19 comentarii

forceps

lumina-mamă
topește tot mai greu
nălucile ascunse
în scorburi reci de ceață

mai e un pas
doar unul
până la îmbrățișarea mută
cu fiica-i dimineață

luna senilă
încă mai toarce tâmp
din lâna ei de aur
povești despre medeea

e vară?
o vreme fără anotimp
ne-nvăluie perfid
ca lapsusul ideea

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

Inepții la minut (IV)

        Demult, demult… atât de demult încât dimineţile nu existau, cerul şi pământul erau luminate doar de un apus peren şi echivoc. Florile erau încremenite în boboci fără culoare, copacii sufereau în tăcere de furia laptelui, iar gingia pământului sîngera griuri tăcute, aproape străpunsă de colţul ierbii. Păsările zăceau, cu aripi strivite, în albumele cu schiţe ale pictorilor nenăscuţi. Mereu ațipită, jungla tresărea înfiorată de urletele fiarelor nituite în coşmaruri, din care nu avea cine să o trezească.
        Nu era nici frig, nici cald, nici lumină, nici întuneric, nici bine, nici rău, nici viaţă, nici moarte. Nu existau nici Feţi-Frumoşi, nici Ilene Cosânzene. Zmeii, adolescenți imberbi, se antrenau cu bumeranguri de hârtie, în tabere gratuite de prin alte constelații. Doar un turn înalt, înalt, ce se pierdea adâncurile unui cer senin ce nu se inventase dar se putea ghici. Din când în când, din turn se auzeau mugete, șuiere, blesteme şi suspine. Se zvonise – zvonul era o arătare fără consistență și chip, adaptabil lumilor inexistente – că în turn fusese exilat, chiar de către Începuturi, Timpul; și că ușile turnului erau ferecate cu nouăsutenouăzecișinouă de lacăte.
        Dar, într-o zi, un prinț viteaz… (Va urma. Sau nu.)

Publicat în Fără categorie | 9 comentarii

In memoriam – Corina Victoria Sein

Enigmă

Nicio veste nu răzbate
de la cei ce s-au născut
și sfârșesc în case mai enigmatice decât grotele nelocuite

uși și ferestre emit semnale cu încetineala aprinsă
de negura nopții

pe o masă improvizată
un blid cu soia se-nfioară
când
mezinul lipește pe marginea ferestrei
cioburi de cer
cioburi de viață

la ușa înecată în plâns
povestitorul sună-ndelung

(Corina Victoria Sein – „Ritual în absență” – Ed. Excelsior Art – 2015)

Publicat în Fără categorie | 5 comentarii

aritmetică

am fost un copil precoce
știam de când m-am născut
să-număr până la unu
și înapoi

târziu și totuși cât de devreme
am pătruns
taina-mpărțirii
a unului singur la doi

Publicat în Fără categorie | 19 comentarii

Eglogă (de pe Nil)

– pamflet –

Un crocodil și-o crocodilă,
El – poliglot, ea – francofilă,
Ambii actorii de vodevil
Plecați cu pluta de pe Nil,
Ajunseră la Țăndărei
Deghizați în porumbei
C-auziseră ei, cică,
De un teatru – Țăndărică.
Aci, vameșa dropie
Cu trese de scorpie,
Îi pândea lângă tăpșan
Sub o frunză de lipan,
Când pluta va trece fortul
Să le ceară pașaportul.
– How much taxa de intrare?
Zise iute,-n gura mare,
Crocodilul-porumbel;
Dolar, liră ori shekel?
– Vai, dar cum, nicicând, se poate?
Veți primi, din caritate,
Viză pentr-un veac-jumate.
Poftiți cheia la pătul
Cu orezul cel mai bun
Și, de vă place la noi
Faceți Teatrul Țăndăroi…
Aveți praștia la voi?

 

Publicat în Fără categorie | 11 comentarii

ilustrată (de la mare)

apusul nu-mi încape pe retină
sfărâm cu dalta hălci din multul cer
crepusculul a mai schițat o stea
o decupez stângaci
cu foarfeci de grădină
și mă scufund în hăul plâns în muguri
și mă agăț de trunchiuri care pier

atâta pace și-atât de întuneric
tot nordul din busolă
mi se prelinge-n plete
desțelenesc un curcubeu
pe îndelete
și-i împletesc lumina ca o fundă
în alte zări văd sori ce se scufundă
cu buze înmuiate-n alte mări
uitate lumi
nimic lângă nimic
corolă

Publicat în Fără categorie | 12 comentarii

Voiaj, voiaj…

 

Eram la prima călătorie adevărată, cu trenul. După lungi ezitări, îmi cumpărasem un bilet, doar dus, către o destinație necunoscută, nu pentru că nu-mi doream întoarcerea, ci pentru că uram previzibilul.

Una dintre puținele aventuri ce mi le putea permite frica mea ancestrală de necunoscut. Vagoanele   semănau mult cu visul meu albastru, din copilărie. Încă din vremea nonamitirilor, tot ceea ce imi imaginam despre viață, se petrecea în lumina sinilie a unui tren de noapte. Interioarele cu canapele de culoarea castanei coapte erau cadrul perfect pentru viitoarea mea viață perfectă.

Poate că n-aș fi știut, de fapt, că sunt într-un tren, dacă n-aș fi zărit, prin fereastra murdară, câmpiile fugind, cu copaci cu tot, înapoi, ca într-un remember. Mă fascina acest mers de-andaratelea al vieții, când gările nu existau, ci doar sensurile lor.

Chircită de emoție, de după perdele slinoase, trăgeam cu ochiul la companionii aventurii mele. Toți, oameni maturi, cu ochelarii fumurii ai inteligenței coborâți academic spre mijlocul nasului lor perfect, îmi citeau fără rușine caietele dicatndo, pătate cu magiunul ultimei însemnări. Își aruncau, pe furiș, ocheade de îngăduință placidă, ba, uneori, tâțâiau admirativ la folosirea corectă a lui „â” din „a”, și-mi cereau, politicos, să le spun dacă am o diplomă adevărată de absolvire magna cum laude a facultății elementare de filozofie a lui „a”.

Când au început să urle, sfâșiind perdeaua, fiecare dintre ei dorind să mă mângâie sau să mă desfigureze, conform convingerilor, mi-am smuls pelerina de ploaie de pe fațele lor schimonosite și, ajutată de șuierul dinaintea opririi, am coborât în prima haltă. Peronul, înțesat de haitele iernii flămânde, m-a întâmpinat prietenos.

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

visam…

…și se făcea că eram virgulă-ntre puncte
neghina tolerată în lanul de orez
voioasă bocitoare a verilor defuncte
tiveam albul zăpezii cu griuri ecosez

piteam păcate știrbe în muchii de candoare
de după poarta-n casă de sub roiale chinte
mă prelingeam uimită în semnul de-ntrebare
cu varul stins în sensuri învolburam cuvinte

un ciripit albastru topește noaptea-n ceară
și visul se amână dar… e și mâine-o seară!

 

Publicat în Fără categorie | 21 comentarii

copaci fugind de-acasă

în diminețile senine
arborii au ceva din trufia adolescenților răzvrătiți
fugiți de-acasă

cu cât rădăcinile le sunt mai adânci
cu atât mai mare depărtarea lor
cu atât mai diluat cântecul
cu atât mai încleștată îmbrățișarea
întoarcerii

ieri
un pui de zarzăr
își înălța pe vârfuri prima frunză
peste gard

Publicat în Fără categorie

cioburi în clepsidră

 

uneori
viața e lovită pe la colțuri
unii chiar se dau în vânt
după aerul ei vintage-desuet
dar în secret
lustruiesc ciobul căzut
cu mâneca
și-l ascund într-o clepsidră răsturnată

uneori
ești atât de intim cu lumina
încât îi pui în joacă
ciucuri negri dimineții
doar așa, să vezi cât e de caraghioasă…

uneori
dracii sunt atât de înțelepți
încât dau lecții de mimă
îngerilor păzitori

alteori
pur și simplu trăiești

 

Ana

Publicat în Fără categorie | 15 comentarii

sosind, a mai murit o primăvară

sosind
a mai murit o primăvară
o plânge floarea nenăscută de castan
în dimineți ascunse
sub aripi vii de fluturi
sub rădăcini
geambașii de lumină
despică burți pubere de mugure cărunt:
e proaspăt neamule
murit curând – de-o toamnă
cât costă?
doar o viață
vrei rest?
nu am mărunt

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

mai vine luna mai?

când s-a născut din flori
o stea pitică
se adunase Lumea ca la urs
îi calculau pe sub lanterne raza
puțin mirați că josu-i așa sus
iar când, oripilați, zăriră
luceafărul
mirând o novă stinsă
cu stingeri parfumate
într-un ocean de mir
plecară plictisiți
la o adică
înduminecarea
e geamătul din joia de scaiete
visând corola unui trandafir

Publicat în Fără categorie | 12 comentarii

jurnal monden

prințul zurliu desfide calendarul
în fuga bidiviului de ceață
și-a prins doar cu o rază mireasa de mijloc
cu ochi mijiți
păduri vâlvoi
și munți mahmuri de-atâta dimineață
îi pune-n talpă cerul și-n creștet
albe cununi de sare

cine-a-nceput
probabil sens nu are
trădarea ierbii – diversiune justă
cât timp firmanul iernii
e-n buzunarul drept
noiembrie
cu tâmpla sprijinită pe câmpie
așteaptă
arginții iudei ori surghiunul
spre nord
un vânt sticlos
deznoadă ghemul furiilor oarbe

se coc pe buze fragede
săruturi
în spuzele involte
trandafirul
schițează-n taină tipare noi de roșu
târziu
sub genele închise-a rugăciune
nisipul frunzei curge
nemilos

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

telegramă

ah, doar știi adresa…

locuiesc demult

în același colț de vară

mâzgălind penumbre

nu-ți amintești

străzile sunt proiectate

regulamentar

iubiri pare pe dreapta

cenuși sub coasta stângă

speranțe buluc

chiar în piața mare

vezi

ocolește-le cu grijă

ieri

un localnic

a fost deportat pe viață

cerșea miezului nopții

cu lacrimile-n zdrențe

un felinar de ceață

Publicat în Fără categorie | 18 comentarii

ofset

epavele clipei
alfabetare goale
ce zac răsturnate
sub valuri ciobite de scoici
doar urechea mirării
aude țipătul pescărușului
îndoliat amurg nenăscut

e vremea…
zefirii
mângâie fruntea culorii sleite
în durerea facerii
senzorul-cercetaș
retrage mugurii-n tranșee
pentru ultima repetiție
cu decoruri și costume

străvechi-editorul
cu peniță de ceață
zgârie-n grabă pe forzațul ierbii
bun de tipar

Publicat în Fără categorie | 14 comentarii

gri etern

răspântii opace…
cărările nu-s
nici miez de lumină
nici basme pe fus
se piaptănă-n grabă
ariadne-n apus
se-ascund sub icoane
iude-n chip de isus

desenează speranța
cu tuș gri, indecis
pe planeta de piatră
legământul promis
de-a rescrie-n sămânță
viul viu și nescris

călimara e spartă
uricarul… ucis

Publicat în Fără categorie | 10 comentarii

pancarte și lozinci

suntem doar
la a nu fi distanță
de emancipatul a fi
discursul de aderare îl repetăm doct
fără semne de întrebare
fără semne de mirare
fără semne…

sigur, ne-am țesut în război și legendă
veston adecvat
abilitatea deghizării arborilor
morți în picioare
a învățat-o de la noi în fugă
însuși fugarul de Anjou
azi,
cine să mai pipăie prospețimea frunzei
tăvălite-n rumegușul strident al tăcerii
cine să mai spargă sâmburii adevărului
ascunși în șoșonul trădării
în hohot prefăcut de bocitoare
ai fost, ai fost

dar
să fim optimiști
suntem doar la a nu fi distanță…

Publicat în Fără categorie | 10 comentarii