Arhive lunare: Noiembrie 2016

ubi bene…

cât de alb e nimicul într-o beznă de fluturi sau de verde latent descărnat memoria pietrei nu-i păstrată-n albume ci săpată-n izvor nesecat cât încă se-aude zvon dulce de fluier și-albastrele freamăte  torc fuioarele lacrimei pe iniștea dorului și-n inima … Continuă lectura

Publicat în Fără categorie | 17 comentarii

Inepții la minut (III)

O inimă de gheață îți poate face, uneori, zilele fripte. Ieri-dimineață, mi-am curs tot răsăritul în cuburi perfecte, translucide, cu raze încremenite pieziș în tâmpla lucidității. Dar,  ochiul holbat al lunii cu gene de-ntuneric, mi-a răzvrătit, azi-noapte, o rază ce-a … Continuă lectura

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Poștașul, câteodată, dă beep de două ori

(parodie după „De-abia plecaseși” de Tudor Arghezi)* Vorbea întruna. Eu îl rugam să tacă. Când l-am văzut în ușă, cu tolbă și cu geacă, Gândeam că vrea să-mi vândă vro marfă mai de soi. Plutea, în casa-scării, vag iz de … Continuă lectura

Publicat în Fără categorie | 20 comentarii

Pași pe nisip

(pantum) Insomniace lire tresar visând cuvinte. Vis verde se prelinge în alb ecou, tiptil, Păuni de ploi cad ritmic, peonic ori dactil, În târguri se vând lauri, iubiri și jurăminte. Vis verde se prelinge în alb ecou, tiptil, Uitări fluieră … Continuă lectura

Publicat în Fără categorie | 14 comentarii

Apus cu mierlă şi canari

Se lăfăia în galben pluș oval o mierlă ce-și rezervase primul loc în stal De sub cortină se furișa un zvon soprana-și agățase mănușa ton sur ton de cuiul lui pepelea pitit abil chiar în coloratură Oh là là se … Continuă lectura

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Resemnare

Tălăngi topite-n vuiet… și boii-s toți acasă. Înfometați, ca lupii, cu botul ascuțit; Gem ieslele de pâine, în pod au și melasă Dar ei cerșesc, în lacrimi, grăjdarilor, cuțit, Ce bocete, ce larmă, și vacile-s locvace! Au limbile rozalbe și-mbârligate … Continuă lectura

Publicat în Fără categorie | 16 comentarii

Heirup!

Luată cu lenea uitasem la foc mic o lacrimă-aromită în scorțișoara propriei iluzii Penumbra punea coarne luminii maimuțărind haloul din franjuri ai selenei O lebădă în pijamale albe cârpea cu sete sub ochiul indiscret al unei sălcii blestem străvechi… Cââât?! … Continuă lectura

Publicat în Fără categorie | 7 comentarii