Philimoane

(după ”Hanny” de Miron Radu Paraschivescu)*

Phil era putred de bogat,
Avea dinți rari, bustu’ lucrat
Și-o vilă-n Breaza.

Chiar de mintos nu pare-a fi,
Știa prea bine-a se-nvârti
Precum sfârleaza.

Avea prieteni amploiați,
Afaceriști, coțcari titrați
Cu fruntea lată.

Ieri, la Monaco, pe nisip,
Jucând o tablă-n șlapi și-n slip,
Văzu o fată.

Se-apropie timid de ea
Când ochii ei de cucuvea
Îl priveau țintă.

Se-nclină ceremonios,
Cu glas pierdut, privind în jos.
El se prezintă:

„Bonjour! Mă cheamă Philimon.
Te fac o fleică, un somon,
O prăjitură?

Poate o țoală haute couture?
Cu iahtul meu prin Côte d’Azur
Să dăm o tură?”

Ea face-atunci un gest ciudat,
Își smulge părul blond, legat
Pe gumilastic.

Sub el iți breton zbârlit,
Iar de sub gene-a scos grăbit
Doi ochi de plastic.

Și bietul om rămase mut.
În zbor s-ar face nevăzut,
Ca mămăruța.

Femeia ce îl atrăgea
Ca o sirenă era… EA.
Era Codruța!

Anna