Evrica!

Am zilele frumoase chiar dacă nu e soare,
Prietenă-s cu gerul, cu zloata şi furtuna,
Când ninge ori când plouă – aceeaşi sărbătoare;
Fierbe pământul vara? Mie îmi e totuna.

Soarta n-o iau la trântă, mi-e liniar norocul,
Nu-l caut în petale de albe margarete,
Îi râd în nas țigăncii ce-şi mângâie ghiocul
De Pythie desculță şi cu bănuți în plete.

Amic îmi este gândul, ne spunem chiar pe nume,
Omu’-l privesc în față, să mi-l aduc aminte.
N-am teamă de himere… dar am o slăbiciune,
Mă rătăcesc, adesea, străină-ntre cuvinte.

Mi-a descântat o babă, în bobi de mătrăgună,
(Aşa, să văd ce poate… altfel nu-mi stă în fire):
– Boala-i cu leac, drăguță, vei deveni imună
Din pletele-Ariadnei de furi un fir subțire.

Ana