Nu balta e albastră, ci freamătul din undă
Ce reazemă,-ntre maluri, al aurorei strai
Peste străfunduri groase de mâluri, ce abundă
De mormoloci și râme, viu dens și putregai.
Pe șevalet, urzelii, scânteia-i bate-n creștet;
Altfel, în van ofranda sfioasei flori de in,
Ar putrezi pătate, ca-ntr-un lințoliu veșted
Păduri de curcubeie topite-n alb de crin.
La granița luminii, doar genele veghează;
Zăbrelele mătăsii se-mpotrivesc, deșarte.
O fi, dincolo, noapte? Ori soare, în amiază?
Urlă-a pustiu, cu rimă, poemele-ntr-o carte.
Ana
anacronietzsche ~ fara semne ~ 
O, da. Rar și magistral.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Vă mulțumesc! M-a compleșit peste măsură cuvântul din urmă, mă descurcam mai bine cu micile dumneavoastră cârcoteli. (emoticon zâmbăreț-mirat spre emoționat-îmbujorat)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cârcoteala este în realitate admirativă. Omul vorbește prin spatele porților și nu intră în templu, că e păcătos.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mi-ați desființat comentariul de răspuns, când credeam că v-am lăsat fără replică. :))
Glumeam, desigur, în primul comment, părerile dumneavoastră sunt întotdeauna foarte importante pentru mine.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Prima strofă ar putea să descrie artistul. Sau omul, în frumusețea lui, în efemerele clipe ale eternității.
”Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea”
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Așa este. Am încercat să sugerez importanța emoției, a culorii, a creației în general, pentru a face față unei realități nu prea prietenoase. Citatul dumneavoastră este absolut corect. Mulțumesc. : )
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ai avut condeiul fermecat când ai scris asta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că da, Potecuță. Când îl caut, niciodată nu-l găsesc. 🙂
Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dragă Ana, mulțumesc mult pentru splendoarea acestui poem!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Emoția aprecierilor dumneavoastră, doamnă Botnaru, o egalează doar admirația cu care vă citesc. Mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Odihnitoare , linistita , fara sa exprime nici pasiune , nici visare si nici altceva , versuri insesizabil dar , aproape albe : imi place !!! Imi place tocmai pentru aceasta senzatie de liniste , de pace , pe care o sugereaza citirea versurilor dumitale . Un pont gratis : pe nicaieri in literatura romana sau universala , NIMENI n-a descris fie prin versuri , fie prin pictura o balta …albastra . Esti prima care-o face si , te felicit pentru indrazneala ! Respect deosebit Anna C. Ronescu !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult pentru lectură și vorbă bună, domnule Marian! Aveți dreptate, balta nu sugerează niciodată vreo reverie poetică dar și ea reflectă cerul, asemenea răsfățatului lac.Respectul e reciproc! 🙂
ApreciazăApreciază
Trebuie sa recunosti si dumneata ca , una este sa te-afunzi in ” lacul codrilor albastru / Incarcat cu flori de nufar ” si cu totul alta sa calci intr-o …balta oarecare . 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
magistral gandit…
superb scris…
o adevarat placere sa citesc si sa recitesc…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc Ovi! 🙂
ApreciazăApreciază
splendid, profund, – de la titlu pân’ la sfârsit… ❤
* * *
@"Păduri de curcubeie topite-n alb de crin…" – magnifique…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumiri infinite, Mél@nie! https://s0.wp.com/wp-content/mu-plugins/wpcom-smileys/twemoji/2/svg/2764.svg
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În locul linkului trebuia să fie o inimioară. Nu știu de ce, dar mie inimioarele nu-mi ies niciodată. :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
simplu ca „bonjour!”: tastati < la care "lipiti" un 3, cu un spatiu dupa… ❤
ApreciazăApreciază