Căldura iernii

copii-colindatori-la-craciun

foto: internet

Nopți reci izbesc, berbece, în amurgitul stor,
În gânduri amorțite renasc secunde vii,
Din spatele oglinzii răzbat blânde stafii
De amintire arsă și răni ce nu mai dor

Mai ninge o speranță peste catranul lumii
Și-i mângâie obrazul îmbătrânit în rele.
Niciun blestem nu iese din plisc de cucuvele
Doar vântul lacom mușcă, șerpește, fața lunii

Deschid, caste colinde, în inimi, lacăt greu,
Topită printre gene, arsura sării sapă
Culcuș, în care taina Renașterii să-ncapă;
Cuminți, sfinții-n icoane, surâd lui Dumnezeu!

Sărbători fericite, tuturor! 🙂

Anunțuri
Publicat în Fără categorie | 19 comentarii

Nu bateți, mai ies eu din când în când!

 

Decembrie țese cu suveică de gheață
Un punct de răcoare infinitului mic;
Cel mare se pierde-n călimara cu ceață –
Mercenar camuflat pe un front inamic.
Doar luna se pare că-i rănită de moarte
Ghemuită-n penumbra ce se scurge încet.
Poetul, nostalgic, o presează-ntr-o carte
Între jerba speranței și-al iubirii regret.

Un soare cu dinți
Desenează în grabă
Un afiș bun de clanță:
Vă rog, nu mai bateți
Câmpii prin ceru-mi!
Sunt plecat în vacanță.

 

Publicat în Fără categorie | 10 comentarii

ubi bene…

cât de alb e nimicul
într-o beznă de fluturi
sau de verde latent
descărnat
memoria pietrei
nu-i păstrată-n albume
ci săpată-n izvor
nesecat
cât încă se-aude
zvon dulce de fluier
și-albastrele freamăte 
torc
fuioarele lacrimei
pe iniștea dorului
și-n inima doinei
se-ntorc

Publicat în Fără categorie | 17 comentarii

Inepții la minut (III)

images-1

O inimă de gheață îți poate face, uneori, zilele fripte.
Ieri-dimineață, mi-am curs tot răsăritul în cuburi perfecte, translucide, cu raze încremenite pieziș în tâmpla lucidității.
Dar,  ochiul holbat al lunii cu gene de-ntuneric, mi-a răzvrătit, azi-noapte, o rază ce-a inundat, frenetic, aridul de sub pleoapă.
Pierderi colaterale. De gheață, de foc, de apă…

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Poștașul, câteodată, dă beep de două ori

(parodie după „De-abia plecaseși” de Tudor Arghezi)*

Vorbea întruna. Nu l-am rugat să tacă.
Când l-am văzut în ușă, cu tolbă și cu geacă,
Gândeam că vrea să-mi vândă vreo marfă mai de soi.
Plutea, în casa-scării, vag iz de usturoi.

Puteam să închid ușa ori să îi spun au revoir,
Dar mâna mi se-ntinse, cumva, involuntar…

Și-apuc d’un colț, cu milă, o scrisoare.
Mirarea-și puse șalul de stupoare.
O, Doamne! Să mai existe în lume vreun năuc
Ce n-a aflat? Poștașul, astăzi,  e cont(e) de facebook!

Publicat în Fără categorie | 20 comentarii

Pași pe nisip

(pantum)

Insomniace lire tresar visând cuvinte.
Vis verde se prelinge în alb ecou, tiptil,
Păuni de ploi cad ritmic, peonic ori dactil,
În târguri se vând lauri, iubiri și jurăminte.

Vis verde se prelinge în alb ecou, tiptil,
Uitări fluieră vântul, când își aduce-aminte;
În târguri se vând lauri, iubiri și jurăminte,
Se furișează lacrimi sub măști de vodevil.

Uitări fluieră vântul, când își aduce-aminte,
Răsfiră vechi albume iubiri pure de-april,
Se furișează lacrimi sub măști de vodevil,
Ce gureșă e vara, iar toamna, ce cuminte!

Răsfiră vechi albume iubiri pure de-april,
Valul în val se stinge, nu în nisip fierbinte;
Ce gureșă e vara, iar toamna, ce cuminte!
Un fluture sărută o frunte de copil.

Insomniace lire tresar, visând cuvinte.

Publicat în Fără categorie | 14 comentarii

Apus cu mierlă şi canari

Se lăfăia
în galben pluș
oval
o mierlă
ce-și rezervase primul loc
în stal

De sub cortină
se furișa
un zvon
soprana-și agățase
mănușa
ton sur ton
de cuiul lui pepelea
pitit abil

chiar în coloratură

Oh là là
se lamentau
canarii
cioc-în-cioc
trăgând
grăbit
în pași de cazacioc
apus albastru
spre răsărit de foc

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Resemnare

Tălăngi topite-n vuiet… și boii-s toți acasă.
Înfometați, ca lupii, cu botul ascuțit;
Gem ieslele de pâine, în pod au și melasă
Dar ei cerșesc, în lacrimi, grăjdarilor, cuțit,

Ce bocete, ce larmă, și vacile-s locvace!
Au limbile rozalbe și-mbârligate cozi;
N-au griji, și-au dus vițeii, pe lapte și pogace
Să-nvețe gustul ierbii aiurea,-n antipozi.

Zici c-a venit potopul. Și arca e vândută!
Speranța, în rigole, e gata să se-‘nece.
Doar nepăsarea-și sapă, în lacrimă, redută,
Cum viscolul fierbinte topește ploaia rece.

Publicat în Fără categorie | 16 comentarii

Heirup!

Luată cu lenea
uitasem la foc mic
o lacrimă-aromită
în scorțișoara propriei iluzii

Penumbra
punea coarne luminii
maimuțărind haloul
din franjuri ai selenei

O lebădă în pijamale albe
cârpea cu sete
sub ochiul indiscret al unei sălcii
blestem străvechi…

Cââât?!

Îmi suflec pe loc
neclintirile
risipirile
poticnirile
mai sus
de cotul dureros
al ultimei prinsori

O, Doamne,
și-aveam atâtea astăzi
de nefăcut, de neștiut!

Publicat în Fără categorie | 7 comentarii

Inepții la minut (II)

images-1

Într-o lume perfectă, oamenii par umerașe perfecte pentru tristeți perfecte. Câteodată, răzvrătindu-se, vreun umeraș își aruncă povara la podea, bucurându-se înghesuit.
– Ce dezordine! Se oripilează Opinia Publică, așezând grijulie pelerina pe umerii nerușinați ai rebelului.

Publicat în Fără categorie | 13 comentarii

Și bei, amară, luna

Când inutil ți-e frate
și soră ți-e totuna
izbești ziua de noapte
și bei, cu noduri, luna

Zaharisit, brumarul
înfofolit în ceață,
își bâlbâie ferparul
cu-aplomb de slugă hoață
…..
O togă-n vânt
condamnă
frunzișul răscolit

Mi-e-a timp pierdut
mi-e  toamnă
mi-e-a cărți de recitit

Publicat în Fără categorie | 14 comentarii

când lupul n-are nicio vină (pamflet)

fantome de hârtie arau câmpul pe dos.
oi – negre altădată, vopsite caraghios
chiar behăitul neaoș sună, cumva, altfel
lupul – se dă  delete, doar  umbra e de el

măgari – țanțoşi pândari, ce în copite scurmă
tot bitul încă reavăn ori neatins de turmă,
după ce-şi scot cu grijă masca de ciobani
setează sleep background și par, cumva, umani

se schimbă-ncet balada; e-o lume de păstori
şi oile sunt multe, născute ades din flori,
cu lână ca mătasea, clonate, berce, breze…
păcat doar că imaşul e plin de kăkăreze

(iertat fie-mi cuvântul. nu-i cool? să se noteze.)

Publicat în Fără categorie | 13 comentarii

gând ațipit

ai adormit
zănatic gând
o clipă…
nici nu mai ştiu
cine pe cine
legăna

țipăt de fum
blestem legat
uitărea…
nici nu mai ştiu
cine pe cine
amăgea

ne urmăream
de după vis
tăcerea…
nici nu mai ştiu
cine pe cine
murmura

 

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Zbenghi, căpușe, corcodușe…

Un munte, un dinte și un zbenghi în frunte
Plecară spre seară la o verișoară
Primară sprințară cu fermă la țară
Să se-nfrupte cu linte și doruri mărunte

Îi luară din gară o floare și-o scară
Richter fără fler dar cu mână de fier
Și-un cuier curier învelit în mister
Dar și-o moară flecară și o viață amară

Cu picioare ușoare prinse-n rime hilare
O mătușă la ușă scărpina o căpușă
La trup găletușă la cap corcodușă
Ce iubea cu ardoare un junghi în spinare

Când vara senina aprinse lumina
Un dinte și-un munte se-apucară s-o-nfrunte
Doar zbenghiul sări s-o sărute pe frunte
(O, Doamne, că mare îți este Grădina!) 🙂

Publicat în Fără categorie | 17 comentarii

Sens unic

 

Colindă toamna în calești regale
Pe la supuși, tainul să-l adune,
Prinos de ode ori de vorbe goale
Strânse velin și candid, în albume.

Tresare verde o lacrimă corai,
Calp giuvaer pe dimineața oarbă;
Îngână veșted, funebru, fără grai,
Ultimul marș, un greiere în iarbă.

Apoi, fără de veste, într-o seară,
Sleiți de ghețuri ori diluați în ploi,
Iar ne va  năzări a primăvară –
Morganic sens dat iernilor din noi.

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

autoimprecație

 

colinda-m-ar verbe verzi
printre mierle prin livezi
prozodi-mi-ar versul bleg
noime seci cu miez întreg
prozidi-m-ar dimineți
din zori galeși mălăieți
șotroni-mi-ar gândul viu
devremele lui târziu
desmierda-m-ar fluier dulce
în vechi doine să mă culce
adia-mi-ar fruntea caldă
melci hoinari în cavalcadă,
lăsa-mi-ar fruntea pe-o rimă
o baladă anonimă
descânta-mi-ar insomnia
Măria Sa, Poezia!

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Bucolică

Parodie (!) inspirată de textul* melodiei postate ieri

Se-ntind alene potecile-n grădină
Zâmbind luminii cu zbor curat, de fluturi
În colț, mai pâlpâie a galben o sulfină
Zbicindu-și alintat roua din ciucuri

E-atât senin că cerul nu-l cuprinde…
Se varsă-n râuri fuioare moi de ceață
În viu desiș, cu trestii unduinde
Pândește lacom linii, o becață

Doar în pridvorul casei de pe luncă
În timp ce-și împletea cu sârg cosița
O mândră-i da iubitului poruncă:
– Când pleci, ai grijă să închizi portița!

Publicat în Fără categorie | 7 comentarii

Nea Mărine, nea Mărine…

Nea Mărine, nea Mărine!
Să-ți fie, neică, de bine…
De când mi-ai zâmbit, odată,
Îmi făcuși inima zloată…
Sunt munteancă. Nu-mi stă bine?!
Eu, de te-aș iubi pe tine…
– va urma… 🙂 –

 

Publicat în Fără categorie | 12 comentarii

Inepții la minut (I)

images-1

La urma-urmei, filosofia e doar o clacă de vorbă. O strigătură-n hora secundei reciclate. În trânta cu adevărul, important e să șochezi – și, poate,  să trișezi – dozând spițerește cucuta.
–  Ia, ia cu must – spuse Maestrul unui tinerel retras în umbra generoasă a propriilor amărăciuni.
Prea târziu, mulțimea desenase deja mii de bufnițe pe chinorozul ri(d)urilor de fiere ce i se prelingeau înțelept în barbă.

Publicat în Fără categorie | 1 comentariu

Urăsc Toamna…

Urăsc toamna, deși, an de an, ca într-un ritual de autoflagelare, îi pândesc sosirea și aprind, în cinstea ei, felinarele gutuilor în pârg. Mi se pare că știu atât de multe despre această zdrențăroasă cochetă, încât nimic nu m-ar mai putea surprinde: ploi zgribulite-n maree de frunze, nori zdrăngănind cătușa cenușii, melancolii, tahicardii domolite-n penajul delicat al crizantemelor – flori pe care, habar n-am de ce, le asociez, dacă nu morții, cel puțin comei totale a bucuriei.

Urăsc toamna, toamna duhnind a gri în inimi așteptânde. toamna somnoroasă a firii, toamna veșnic flămândă ce dă iama în vibrația ierbii, în care și-a pitit arcușul ultimul greiere. Urăsc toamna, deși, multă vreme mi-a fost milă de victimele ei. Călcam pe lințoliul cărărilor istovite cu o melancolie sfioasă, întrebându-mă dacă, nu cumva, în literatura de sertar a vreunei stele disidente dintr-un univers paralel, nu există vreo baladă pe care o știe doar urletul deznădăjduit al frunzei: : nu-mi scutura Copacul, lăsați-mi ploaia ultimului bocet, și-ți voi închina, veșnic, mugurii noi.

 Iubesc, totuși, vișinii desculți din fosta mahala a Cărămidarilor, șoptind, cu dicția înțeleaptă a împrimăvărării perpetue…

„Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte”.*

și aștept plutirea lor, albă, cu „aripi ascuțite până la nori”**

images-1

Publicat în Fără categorie | 9 comentarii

Zdrențe

 

S-au rătăcit, stinghere, cuvintele-n răspântii.
Pe unde vă ascundeți, surori bune de tată?
Tăcerea hohotește – „au fost, ca niciodată,
Au obosit și ele de joc și de năzbâtii”.

Nu ne-ai iubit deloc – suspină-a jale dorul.
(Orgoliosul „știu” clipește-a-nțelepciune,
„Zâmbesc”, cu ochii-n lacrimi așteaptă o minune,
Prozodia își leagănă-n picior și ritm, odorul).

Și timpul meu? Întreb un substantiv
Ce își prindea cochet, în păr, o epiforă.
„Nicicând” e-o vorbă, doar. Nu-i chiar „definitiv”.
Grăbește-te. Hai, că te-aștept. Mai ai  o oră!

Publicat în Fără categorie | 1 comentariu

Târziu

Sentințe și iertări îmbrobodite.
Baticul resemnării
alunecă spre creștet;
vopsit în verde, cârlionțul veșted
algă-nădejde, rit zbuciumat al mării.
Umbră și vid. Arcade nezidite,
porți nedeschise
nicicând.
Dar blânda Lună?
Și amintirea? Clipește gândul
aromit în leagănul de gând.

Pe-altarul snopilor de grâu,
o mătrăgună
își coace bobul de venin
plângând

Publicat în Fără categorie | 13 comentarii

Panică printre furnici

Parodie după „Amurg de toamnă” de George Bacovia*

Coboară toamna, duhnind a putregai
Și-a iaz stătut cu nuferii în bernă,
Din verde stors își face pled și pernă
Și scormone răpciunea cu-n vătrai.
Mie, îmi ostoí dorul de ducă…
Mai am un singur dor: s-ajung la piață
Să-mi cumpăr gogoșari pentru zacuscă
Și prune brumării pentru dulceață.
(Poate vreo cinci gutui pentru peltea?)

Ce glumă bună! Hî, hî, ho, ho și ha!

Publicat în Fără categorie | 14 comentarii