Poveste de Crăciun

Al Phagora

Luminile electrice ale decorațiilor de Crăciun înconjurau piața orașului, făcând-o să semene de departe, în întunericul nopții, cu un soi de prăjitură bizară.
Ilarion Portase umbla singur pe străzi, de vreo patru ceasuri. Ajuns în fața luminițelor –vremelnici licurici ai iernii, instalați de primăria municipiului și uitați uneori pe alocuri aprinși până prin august – rătăcitorul se opri o clipă. Cetina impecabilă a brazilor artificiali, peste care începuse o fulguială abia simțită, dar cât se poate de jucăușă, becurile colorate, butaforia, toate declanșau flash-urile amintirii. Așa cum globurile și beteala pomului de Crăciun zac un an întreg pe rafturi, pentru a apărea dintr-o dată în toată stridența lor suavă, amintirile se deșteptaseră brusc, se scuturaseră de colb și îl invadau, ca o armată de spiriduși.
Dar uneori și spiridușii amintirilor se ascund deodată prin tufișuri, temători, când realitatea te întâmpină, cu noutatea ei bizară.
În mijlocul pieței, rezemat de o…

Vezi articolul original 1.371 de cuvinte mai mult

Reclame
Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

Spirale de fum

Afișe răspândite generos, din doi în doi pași, chenăruite, neașteptat, cu flori rozalbe de măr, vesteau o seară de colinde neaoșe. Până atunci, cu ajutorul boxelor cât un stat de om ce străjuiau scena, Dean Martin ori Mariah Carey încercau și ei, din rărunchi, să momească trecătorii cu tradiționalele Let is snow sau All i wan for Chirstmas is you. Se pare că reușiseră, în stânga și dreapta scenei câteva zeci de persoane, majoritatea copii, dansau, alergau, aplaudau anticipat, fericiți.
Ilarion Portase își strânse umerii a dezinteres și mirare calme (uite de ce le arde ăstora),  întoarse spatele scenei din fața Teatrului Național și se îndreptă, grăbit, spre Pasaj.
Grizonat, ușor adus de spate, dar cu pași încă siguri și elastici, ochii ascunși în spatele lentilelor polarizate și cu mâinile afundate în buzunarele paltonului de un gri incert, Ilarion era departe de a se integra în peisajul subteran dominat de beteală, lumini multicolore, jucării de pluș, scufițe de reni, bărbi de Moș-Crăciun, etalate negustorește pe tarabele  din fața cafenelei modernizate până la desfigurare. O știa pe de rost încă de pe vremea când mesele joase, învelite în teflon mozaic, pline doar cu scrumiere vârfuite de mucuri carpați-fără-filtru ori snagov-superlong, cafea searbădă de năut și, extrem festin, sticle de pepsi, era locul de refugiu al tuturor studenților de la Universitate. Aici o întâlnise prima oară pe Ilinca; tot aici, la ultima întâlnire, de-ar fi ajuns…
Bucuria generalizată, sinceră sau mimată, din Ajunul Crăciunului aproape că-l durea fizic. Aștepta ziua de 25 decembrie ca pe o palidă izbăvire, atât cât să poată spune, din nou și din nou: a trecut…
În fața cafenelei, pe un monitor imens, se transmitea în direct spectacolul de la suprafață. O spicheriță tânără, destul de sumar îmbrăcată chiar și pentru vremea această călâie, neobișnuită pentru luna lerului-ler, încerca să-și ascundă tremurul buzelor  prin zâmbet larg și voce stridentă, chemând în scenă primul colindător, o legendă a genului. Cu o scânteie de interes fulguind amintirile, Ilarion privi cu coada ochiului monitorul și, deodată, încremeni. Într-o secvență scurtă, când camerele măturau în fâșii luminoase publicul, în stânga scenei, oarecum izolată de restul spectatorilor, era ea. Imposibil să se înșele, nu ochii, gândul său o recunoscu. Alura, părul, privirea, paltonul roșu pe care îl îmbrăca, întotdeauna, în zilele dinaintea Crăciunului, mâna dreaptă dezmănușată. (Mi se pare – îi povestea – că s-ar putea rostogoli, oricând, pământul și doar eu l-aș repune pe orbită, mângâindu-i, cu  palma goală, fruntea).
Nu! Nu era nicio îndoială, acolo, afară, era Ilinca. O luă la goană înapoi, spre ieșirea dinspre Teatrul Național, lovindu-se de oameni, îmbrâncindu-i, fără să-i vadă. Credea că ea era acolo și-l așteaptă. Doamne, de n-aș întârzia,  nu și acum!
        Coborât, o coborât
        Coborât, o coborât,
        Raiule, grădină verde…
Pe lângă scenă nu era multă lume, spectacolul abia începuse. După căutări febrile, aproape atingând și privind în ochii fiecare femeie din piață, se rezemă, epuizat, de stâlpul rece al unui felinar. Când își potoli cât de cât tremurul genunchilor, fugi, din nou, spre pasaj. Poate, printr-un noroc, o mai poate zări o dată pe monitor.
Aproape că pluti peste scările din marmură șorecie, fără să observe lipsa celor rulante ori a gurilor de metro. Înăuntru, aceeași austeră dar familiară imagine; cafeneaua cu mese vechi, învelite în teflon mozaicat, scrumiere, cești de cafea și sticle cu pepsi. În paltonul ei roșu și modest de studentă, stând, așa cum o știa, stingher, pe o jumătate de scaun, Ilinca fuma, așteptând.

Text participant la proiectul inițiat de Nautilus –   Povestea ca întâlnire a personajelor    

Publicat în Fără categorie | 5 comentarii

păcatul

iubeam naivitatea îngerilor
puritatea lor dimpotrivă
îmi pistruia
în creuzet
amalgam de grădini incolore

odată
îndrăgostită de un pescăruș
hăituit de cruzimea amiezelor
dospite
îi înălțam zmee de flăcări
murdare de alb
rănite de alb
topindu-mă alb
spre apus

așteptarea pitită-n cocoașa
uitărilor tandre
își varsă amarul
într-o mână de sare
uscată

 

Publicat în Fără categorie | 12 comentarii

departe

prima și ultima poezie am scris-o
pe caietul meu dictando de patruzecișiopt de file
liniat regulamentar  în stânga
și titlul subliniat
mama
în colțul din dreapta ‒ ca un blazon
o închipuită floare albastră lumina
cu petalele ei aproape rotunde
aproape petale
aproape…
de-atunci tot caut mângâierea acelui cuvânt
scris apăsat
în caietul meu dictando de patruzecișiopt de file
câteodată
mi se năzare c-aș mai fi în stare
să  scriu vreo poezie dar
petalele florii din colțul drept nu-mi mai sunt
nici pe departe, atât de rotunde

Publicat în Fără categorie | 8 comentarii

zadarnice nuntiri

întâi a înălțat căruței șui loitre…
mai da din când în când târcoale pe tarla
anticipa
precum îndrăgostitul primul geamăt
aburii calzi ieșind din turta frântă

își pregătise tainic și hainele de nuntă…
dar știrba coasă
se-nțeleni deodată
în roșul țipăt al fragedului mac

și lăutarii tac…
nuntașii dorm sub masă
doar iia-și coase-n cruce
cu lacrimi de arnici
curgând cuminți în râuri
soarta

Publicat în Fără categorie | 3 comentarii

Paletar

Nu balta e albastră, ci freamătul din undă
Ce reazemă,-ntre maluri, al aurorei strai
Peste străfunduri groase de mâluri, ce abundă
De mormoloci și râme, viu dens și putregai.

Pe șevalet, urzelii, scânteia-i bate-n creștet;
Altfel, în van ofranda sfioasei flori de in,
Ar putrezi pătate, ca-ntr-un lințoliu veșted
Păduri de curcubeie topite-n alb de crin.

La granița luminii, doar genele veghează;
Zăbrele de mătase cu-mpotriviri deșarte.
O fi, dincolo, noapte? Ori soare, în amiază?
Urlă-n pustiu, cu rimă, poemele-ntr-o carte.

 

Ana

Publicat în Fără categorie | 19 comentarii

forceps

lumina-mamă
topește tot mai greu
nălucile ascunse
în scorburi reci de ceață

mai e un pas
doar unul
până la îmbrățișarea mută
cu fiica-i dimineață

luna senilă
încă mai toarce tâmp
din lâna ei de aur
povești despre medeea

e vară?
o vreme fără anotimp
ne-nvăluie perfid
ca lapsusul ideea

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

Inepții la minut (IV)

            Demult, demult… atât de demult încât dimineţile nu existau, cerul şi pământul erau fulgerate doar de un apus peren şi echivoc. Florile, încremenite în boboci, moșeau culoarea, copacii sufereau în tăcere de furia laptelui, iar gingia pământului sîngera griuri tăcute, sfioase și bitange. Păsările zăceau, cu aripi strivite în albumele cu schiţe ale pictorilor nenăscuţi. Mereu ațipită, jungla tresărea înfiorată de potențiale urlete ale fiarelor nituite în coşmaruri din care nu avea cine să le trezească.
            Nu era nici frig, nici cald, nici lumină, nici întuneric, nici bine, nici rău, nici viaţă, nici moarte. Feţii-Frumoşi și Ilenele Cosânzene se rostogoleau, încă, haotic și amniotic, în zeama călâie a Facerii.  Zmeii, adolescenți imberbi, se antrenau cu bumeranguri de hârtie în tabere gratuite, la adăpostul unor  contestaliții virtuale.
              În așteptarea boomului primodrial, lehamitea înălța, treaptă cu treaptă,  un turn înalt ce-și pierdea adâncurile într-un senin ghicit și nu făcut, din care se auzeau mugete, șuiere și blesteme. Se zvonea  – zvonul era o arătare fără consistență și chip, adaptabil lumilor inexistente – că în turn fusese exilat, chiar de către Începuturi, Timpul; și că ușile turnului erau ferecate cu nouăsutenouăzecișinouă de lacăte.
            Dar, într-o zi, un lăcătuș viteaz… (Va urma. Sau nu.)

Publicat în Fără categorie | 9 comentarii

In memoriam – Corina Victoria Sein

Enigmă

Nicio veste nu răzbate
de la cei ce s-au născut
și sfârșesc în case mai enigmatice decât grotele nelocuite

uși și ferestre emit semnale cu încetineala aprinsă
de negura nopții

pe o masă improvizată
un blid cu soia se-nfioară
când
mezinul lipește pe marginea ferestrei
cioburi de cer
cioburi de viață

la ușa înecată în plâns
povestitorul sună-ndelung

(Corina Victoria Sein – „Ritual în absență” – Ed. Excelsior Art – 2015)

Publicat în Fără categorie | 7 comentarii

aritmetică

am fost un copil precoce
știam
de când m-am născut

să-număr până la unu
și înapoi

târziu
în buza devremelui mut

am pătruns taina-mpărțirii
a unului singur
la doi

Publicat în Fără categorie | 19 comentarii

Eglogă (de pe Nil)

– pamflet –

Un crocodil și-o crocodilă,
El – poliglot, ea – francofilă,
Ambii actorii de vodevil
Plecați cu pluta de pe Nil,
Ajunseră la Țăndărei
Deghizați în porumbei
C-auziseră ei, cică,
De un teatru – Țăndărică.
Aci, vameșa dropie
Cu trese de scorpie,
Îi pândea lângă tăpșan
Sub o frunză de lipan,
Când pluta va trece fortul
Să le ceară pașaportul.
– How much taxa de intrare?
Zise iute,-n gura mare,
Crocodilul-porumbel;
Dolar, liră ori shekel?
– Vai, dar cum, nicicând, se poate?
Veți primi, din caritate,
Viză pentr-un veac-jumate.
Poftiți cheia la pătul
Cu orezul cel mai bun
Și, de vă place la noi
Faceți Teatrul Țăndăroi…
Aveți praștia la voi?

 

Publicat în Fără categorie | 11 comentarii

ilustrată (de la mare)

apusul nu-mi încape pe retină
sfărâm cu dalta hălci din multul cer
crepusculul a mai schițat o stea
o decupez stângaci
cu foarfeci de grădină
și mă scufund în hăul plâns în muguri
și mă agăț de trunchiuri care pier

atâta pace și-atât de întuneric
tot nordul din busolă
mi se prelinge-n plete
desțelenesc un curcubeu
pe îndelete
și-i împletesc lumina ca o fundă
în alte zări văd sori ce se scufundă
cu buze înmuiate-n alte mări
uitate lumi
nimic lângă nimic
corolă

Publicat în Fără categorie | 12 comentarii

Voiaj, voiaj…

 

Eram la prima mea călătorie adevărată, cu trenul. După lungi ezitări, îmi cumpărasem un bilet, doar dus, către o destinație necunoscută; nu pentru că nu-mi doream întoarcerea, ci pentru că uram previzibilul.

Vagoanele, fantome naive, zdrăngăneau ultimul déjà-vu al nonamintirilor. Canapelele aveau nuanța perfectă a castanei coapte; intrată pe  oberlih, o adiere perfidă, mireasmă-miasmă de flori de cireș și  cheag de lapte ne-nchegat, picotea indecent, cu gura căscată.

Am zărit,  prin fereastra neclară, câmpiile fugind, cu copaci cu tot, înapoi, ca-ntr-un remember. Acest  târâș de-a-ndăratelea, fără gări și fără sens, îmi era, deocamdată, ultima destinație, stanțată, stângaci, pe tichet.

Chircită de emoție, de după perdelele ușor transparente, trăgeam cu ochiul la companionii  aventurii mele. Toți, oameni maturi, cu ochelarii fumurii ai inteligenței coborâți, academic, spre mijlocul nasului lor perfect, îmi deschiseseră, curioși (ba, chiar, fără rușine), caietele dictando, uitate sub straița ultimei însemnări.  Își aruncau, pe furiș, unii altora, ocheade de îngăduință placidă sau tâțâiau admirativ la rotunjimea precoce a unui „a” caligrafic, ori îmi cereau, imperativ,  diplomă de absolvire magna cum laude a facultății elementare de mirare filozofică, pendinte de „o”.

Când au început să strige, sfâșiind perdeaua,  mi-am smuls din așteptare pelerina ultimei așteptări și, ajutată de avangarda prelungă, cu șuier,  am coborât în prima haltă.

Peronul, înțesat de haitele iernii flămânde, m-a întâmpinat prietenos.

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

visam…

…și se făcea că eram virgulă-ntre puncte
neghina tolerată în lanul de orez
voioasă bocitoare a verilor defuncte
tiveam albul zăpezii cu griuri ecosez

piteam păcate știrbe în muchii de candoare
de după poarta-n casă de sub roiale chinte
mă prelingeam uimită în semnul de-ntrebare
cu varul stins în sensuri învolburam cuvinte

un ciripit albastru topește noaptea-n ceară
și visul se amână dar… e și mâine-o seară!

 

Publicat în Fără categorie | 21 comentarii

copaci fugind de-acasă

în diminețile senine
arborii au ceva din trufia adolescenților răzvrătiți
fugiți de-acasă

cu cât rădăcinile le sunt mai adânci
cu atât mai mare depărtarea lor
cu atât mai diluat cântecul
cu atât mai încleștată îmbrățișarea
întoarcerii

ieri
un pui de zarzăr
își înălța pe vârfuri prima frunză
peste gard

Publicat în Fără categorie

cioburi în clepsidră

 

uneori
viața e lovită pe la colțuri
unii chiar se dau în vânt
după aerul ei vintage-desuet
dar în secret
lustruiesc ciobul căzut
cu mâneca
și-l ascund într-o clepsidră răsturnată

uneori
ești atât de intim cu lumina
încât îi pui în joacă
ciucuri negri dimineții
doar așa, să vezi cât e de caraghioasă…

uneori
dracii sunt atât de înțelepți
încât dau lecții de mimă
îngerilor păzitori

alteori
pur și simplu trăiești

 

Ana

Publicat în Fără categorie | 15 comentarii

a mai murit o primăvară

sosind
a mai murit o primăvară
pe-altare nenăscute de castan
pe dimineți ascunse
sub mantii reci de fluturi

prin rădăcini
samsarii de lumină
despică burți pubere de mugure cărunt:
e proaspăt neamule
răpus curând – de-o toamnă
cât costă?
doar o viață
vrei rest?
nu am mărunt

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

mai vine luna mai?

când s-a născut din flori
o stea pitică
se adunase Lumea ca la urs
îi calculau pe sub lanterne raza
puțin mirați că josu-i așa sus
iar când, oripilați, zăriră
luceafărul
mirând o novă stinsă
cu stingeri parfumate
într-un ocean de mir
plecară plictisiți
la o adică
înduminecarea
e geamătul din joia de scaiete
visând corola unui trandafir

Publicat în Fără categorie | 12 comentarii

jurnal monden

prințul zurliu desfide calendarul
în fuga bidiviului de ceață
și-a prins doar cu o rază mireasa de mijloc
cu ochi mijiți
păduri vâlvoi
și munți mahmuri de-atâta dimineață
îi pune-n talpă cerul și-n creștet
albe cununi de sare

cine-a-nceput
probabil sens nu are
trădarea ierbii – diversiune justă
cât timp firmanul iernii
e-n buzunarul drept
noiembrie
cu tâmpla sprijinită pe câmpie
așteaptă
arginții iudei ori surghiunul
spre nord
un vânt sticlos
deznoadă ghemul furiilor oarbe

se coc pe buze fragede
săruturi
în spuzele involte
trandafirul
schițează-n taină tipare noi de roșu
târziu
sub genele închise-a rugăciune
nisipul frunzei curge
nemilos

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

telegramă

ah, doar știi adresa…

locuiesc demult

în același colț de vară

mâzgălind penumbre

nu-ți amintești

străzile sunt proiectate

regulamentar

iubiri pare pe dreapta

cenuși sub coasta stângă

speranțe buluc

chiar în piața mare

vezi

ocolește-le cu grijă

ieri

un localnic

a fost deportat pe viață

cerșea miezului nopții

cu lacrimile-n zdrențe

un felinar de ceață

Publicat în Fără categorie | 18 comentarii

ofset

epavele clipei
alfabetare goale
ce zac răsturnate
sub valuri ciobite de scoici
doar urechea mirării
aude țipătul pescărușului
chemări din amurg nenăscut

e vremea…
zefirii
mângâie fruntea culorii sleite
în durerea facerii
senzorul-cercetaș
retrage mugurii-n tranșee
pentru ultima repetiție
cu decoruri și costume

străvechi-editorul
cu peniță de ceață
zgârie-n grabă pe forzațul ierbii
bun de tipar

Publicat în Fără categorie | 14 comentarii

gri etern

răspântii opace…
cărările nu-s
nici miez de lumină
nici basme pe fus
se piaptănă-n grabă
ariadne-n apus
se-ascund sub icoane
iude-n chip de isus

desenează speranța
cu tuș gri, indecis
pe planeta de piatră
legământul promis
de-a rescrie-n sămânță
viul viu și nescris

călimara e spartă
uricarul… ucis

Publicat în Fără categorie | 10 comentarii

aplauze

repetăm discursul de aderare
la emancipatul vom fi cu dicție
fără semne de întrebare
fără semne de mirare
fără semne

sigur, avem abilitatea zidirii
amvonului adecvat
deghizărea arborilor
morți în picioare
a prohodit-o din șa
chiar unu’, de Anjou
iar patosul din frunza de nai
a frunților de bocitoare ascunse
sub broboada tivită-n andrele
ce holbat e ochiul pe față
câte scame în ochiul pe dos
ghem de speranțe albastrul
însăilează cu ocru de   fi-vom
purpuriul mirării  am fost

dar să fim optimiști
mai avem nevoie de-o palmă
și câte aplauze-n ropot
în cortegiu de fost-am
vor fi

Publicat în Fără categorie | 10 comentarii