Inepții la minut (II)

images-1

Într-o lume perfectă, oamenii par umerașe perfecte pentru tristeți perfecte. Câteodată, răzvrătindu-se, vreun umeraș își aruncă povara la podea, bucurându-se înghesuit.
– Ce dezordine! Se oripilează Opinia Publică, așezând grijulie pelerina pe umerii nerușinați ai rebelului.

Publicat în Fără categorie | 13 comentarii

Și bei, amară, luna

Când inutil ți-e frate
și soră ți-e totuna
izbești ziua de noapte
și bei, cu noduri, luna

Zaharisit, brumarul
înfofolit în ceață,
își bâlbâie ferparul
cu-aplomb de slugă hoață
…..
O togă-n vânt
condamnă
frunzișul răscolit

Mi-e-a timp pierdut
mi-e  toamnă
mi-e-a cărți de recitit

Publicat în Fără categorie | 14 comentarii

când lupul n-are nicio vină (pamflet)

fantome de hârtie arau câmpul pe dos.
oi – negre altădată, vopsite caraghios
chiar behăitul neaoș sună, cumva, altfel
lupul – se dă  delete, doar  umbra e de el

măgari – țanțoşi pândari, ce în copite scurmă
tot bitul încă reavăn ori neatins de turmă,
după ce-şi scot cu grijă masca de ciobani
setează sleep background și par, cumva, umani

se schimbă-ncet balada; e-o lume de păstori
şi oile sunt multe, născute ades din flori,
cu lână ca mătasea, clonate, berce, breze…
păcat doar că imaşul e plin de kăkăreze

(iertat fie-mi cuvântul. nu-i cool? să se noteze.)

Publicat în Fără categorie | 13 comentarii

gând ațipit

ai adormit
zănatic gând
o clipă…
nici nu mai ştiu
cine pe cine
legăna

țipăt de fum
blestem legat
uitărea…
nici nu mai ştiu
cine pe cine
amăgea

ne urmăream
de după vis
tăcerea…
nici nu mai ştiu
cine pe cine
murmura

 

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Zbenghi, căpușe, corcodușe…

Un munte, un dinte și un zbenghi în frunte
Plecară spre seară la o verișoară
Primară sprințară cu fermă la țară
Să se-nfrupte cu linte și doruri mărunte

Îi luară din gară o floare și-o scară
Richter fără fler dar cu mână de fier
Și-un cuier curier învelit în mister
Dar și-o moară flecară și o viață amară

Cu picioare ușoare prinse-n rime hilare
O mătușă la ușă scărpina o căpușă
La trup găletușă la cap corcodușă
Ce iubea cu ardoare un junghi în spinare

Când vara senina aprinse lumina
Un dinte și-un munte se-apucară s-o-nfrunte
Doar zbenghiul sări s-o sărute pe frunte
(O, Doamne, că mare îți este Grădina!) 🙂

Publicat în Fără categorie | 17 comentarii

Sens unic

 

Colindă toamna în calești regale
Pe la supuși, tainul să-l adune.
Tain de ode ori de vorbe goale
Strânse velin și candid, în albume

O frunză-și desenează în corai
Fals giuvaer, pe dimineața oarbă.
Îngână veșted, funebru, fără grai
Ultimul marș, un greiere în iarbă
…………

Cândva, fără de veste, într-o seară,
Sleiți de ghețuri ori diluați în ploi
Iar ne-om preface că e primăvară –
Morganic sens dat iernilor din noi

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

autoimprecație

 

colinda-m-ar verbe verzi
printre mierle prin livezi
prozodi-mi-ar versul bleg
noime seci cu miez întreg
prozidi-m-ar dimineți
din zori galeși mălăieți
șotroni-mi-ar gândul viu
devremele lui târziu
desmierda-m-ar fluier dulce
în vechi doine să mă culce
adia-mi-ar fruntea caldă
melci hoinari în cavalcadă,
lăsa-mi-ar fruntea pe-o rimă
o baladă anonimă
descânta-mi-ar insomnia
Măria Sa, Poezia!

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Bucolică

Parodie (!) inspirată de textul* melodiei postate ieri

Se-ntind alene potecile-n grădină
Zâmbind luminii cu zbor curat, de fluturi
În colț, mai pâlpâie a galben o sulfină
Zbicindu-și alintat roua din ciucuri

E-atât senin că cerul nu-l cuprinde…
Se varsă-n râuri fuioare moi de ceață
În viu desiș, cu trestii unduinde
Pândește lacom linii, o becață

Doar în pridvorul casei de pe luncă
În timp ce-și împletea cu sârg cosița
O mândră-i da iubitului poruncă:
– Când pleci, ai grijă să închizi portița!

Publicat în Fără categorie | 7 comentarii

Nea Mărine, nea Mărine…

Nea Mărine, nea Mărine!
Să-ți fie, neică, de bine…
De când mi-ai zâmbit, odată,
Îmi făcuși inima zloată…
Sunt munteancă. Nu-mi stă bine?!
Eu, de te-aș iubi pe tine…
– va urma… 🙂 –

 

Publicat în Fără categorie | 12 comentarii

Inepții la minut (I)

images-1

La urma-urmei, filosofia e doar o clacă de vorbă. O strigătură-n hora secundei reciclate. În trânta cu adevărul, important e să șochezi – și, poate,  să trișezi – dozând spițerește cucuta.
–  Ia, ia cu must – spuse Maestrul unui tinerel retras în umbra generoasă a propriilor amărăciuni.
Prea târziu, mulțimea desenase deja mii de bufnițe pe chinorozul ri(d)urilor de fiere ce i se prelingeau înțelept în barbă.

Publicat în Fără categorie | 1 comentariu

Urăsc Toamna…

Urăsc toamna, chiar dacă în fiecare an mă iau de mână, ca într-un ritual de autoflagelare, să ascult, privesc, citesc semnele ei mustind a infatuare. Mi se pare că știu atât de multe despre zdrențăroasa asta cochetă, încât nimic-nimicuța nu m-ar mai putea surprinde: ploi zgribulite-n maree de frunze, nori zdrăngănind cătușa cenușii, melancolii, tahicardii domolite-n penajul delicat al crizantemelor (flori, pe care habar n-am din ce cauză le asociez, dacă nu morții, cel puțin comei totale a bucuriei).
„Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte”.
Arghezi, pe care nu mi-l imaginez decât bătrân. Fac un efort să-l văd vesel, hoinărind printre vișinii desculți din fosta mahala a Cărămidarilor, cu Mitzura de mână, recitându-i cu dicția înțelepciunii:
„Şi când totul va fi gata
S-o muta la ea şi tata”.
Urăsc toamna, toamna gri a poeților, toamna somnoroasă a firii, toamna cea harnică vârfuind cămări și hambare. Urăsc toamna, dar multă vreme mi-a fost milă de victimele ei. Călcam pe arama cărării înfrunzite sau pe iarba istovită cu  melancolie sfioasă. Acum, mă întreb cum or arăta poeții Universului, dacă vreo stea disidentă nenăscută nu are cumva în sertar poeme nepublicate despre disperarea omului călcat pe creștet sau direct pe inimă de Timp, de fiii și fiicele, nepoții și nepoatele lui; poate că există măcar o baladă stelară în care urletul deznădăjduit rimează cu: nu scuturați Copacul, lăsați vântul să ne desprindă prin ploaia ultimului bocet, iar noi îi vom închina, veșnic, ultimul dans.

images-1

Publicat în Fără categorie | 9 comentarii

Zdrențe

 

S-au rătăcit, stinghere, cuvintele-n răspântii.
Pe unde vă ascundeți, surori bune de tată?
Tăcerea hohotește – „au fost, ca niciodată,
Au obosit și ele de joc și de năzbâtii”.

Nu ne-ai iubit deloc – suspină-a jale dorul.
(Orgoliosul „știu” clipește-a-nțelepciune,
„Zâmbesc”, cu ochii-n lacrimi așteaptă o minune,
Prozodia își leagănă-n picior și ritm, odorul).

Și timpul meu? Întreb un substantiv
Ce își prindea cochet, în păr, o epiforă.
„Nicicând” e-o vorbă, doar. Nu-i chiar „definitiv”.
Grăbește-te. Hai, că te-aștept. Mai ai  o oră!

Publicat în Fără categorie | 1 comentariu

Târziu

Sentințe și iertări îmbrobodite.
Baticul resemnării
alunecă spre creștet;
vopsit în verde, cârlionțul veșted
algă-nădejde, rit zbuciumat al mării.
Umbră și vid. Arcade nezidite,
porți nedeschise
nicicând.
Dar blânda Lună?
Și amintirea? Clipește gândul
aromit în leagănul de gând.

Pe-altarul snopilor de grâu,
o mătrăgună
își coace bobul de venin
plângând

Publicat în Fără categorie | 13 comentarii

Panică printre furnici

Parodie după „Amurg de toamnă” de George Bacovia*

Coboară toamna, duhnind a putregai
Și-a iaz stătut cu nuferii în bernă,
Din verde stors își face pled și pernă
Și scormone răpciunea cu-n vătrai.
Mie, îmi ostoí dorul de ducă…
Mai am un singur dor: s-ajung la piață
Să-mi cumpăr gogoșari pentru zacuscă
Și prune brumării pentru dulceață.
(Poate vreo cinci gutui pentru peltea?)

Ce glumă bună! Hî, hî, ho, ho și ha!

Publicat în Fără categorie | 14 comentarii

Hai la joc!

Inspirată fiind de blogul domnului Nautilus – https://alphagora.wordpress.com – voi îndrăzni să vă provoc și eu la un fel de concurs blogofil, blogoform și blogomorf, fără premii, fără miză, ba, chiar fără sens. 🙂

 Având în vedere preambulul, înainte de a-mi plânge-n pumni, iată la ce m-am gândit:

 Un concurs de creație, având la bază o știre!

Orice concurent, în baza unei știri (politice, socio-economice, culturale, sportive, științifico-fantastice etc.) va descrie în versuri, proză, grafică ori fotografie acea știre filtrată prin propria viziune. Cu o singură condiție: acea știre să fie reală (va fi salvat site-ul, publicația, blogul etc. unde apare știrea respectivă, și va fi afișat la sfârșit, pentru a respecta dreptul de autor).

După ce fiecare concurent își va posta creația, orice cititor îți va exersa deducția, încercând – în sens invers – să recompună știrea.

Câștigător va fi acel (acea) care va avea cele mai multe comentarii în care știrea ce a stat la baza postării va fi mai aproape de adevăr. Dar și comentatorul care a intuit cât mai corect știrea.

Premiile vor consta în bunăvoința celor care vor posta pe propriul blog atât creațiile participanților cât și comentariile de substanță. 🙂

 Cer, public, ajutorul domnului Nautilus – având în vedere experiența –   dar și a celorlalți prieteni, în vederea definitivării regulilor de participare. 🙂

Publicat în Fără categorie | 7 comentarii

Fluturi albi

Nimic nu m-a impresionat mai mult până acum decât candoarea, frumusețea și inteligența copiilor. În preajma lor mă simt inutilă, invizibilă, inexistentă și simt, de asemenea, nevoia de a le cere, cumva, binecuvântarea de a fi.

Poate că lumea noastră a fost creată pentru ei, noi, maturii, fiind doar o anomalie, o experiență nereușită, o excrescență malignă, poate că viața ar trebui să se oprească pe la 10-12 ani. Am trăi astfel într-o lume idilică, profund morală și religioasă, fără ca acești termeni să fie neapărat definiți, iar alții precum „lege”, „impostură”, „trecere” , „viață” sau „moarte” nici nu ar fi fost inventați.

‑ Ia, uite! Mi-a zis, dăunăzi, o mogâldeață de vreo 3-4 ani, privindu-mă senin prin oglindă, în timp ce mama ei aștepta la cassă, să-i plătească zbaterea și zborul, am rochiță nouă, cu fluturi albi. Tu ai?

‑ N-am! Recunosc rușinată, privindu-mi lung tivul blugilor decolarați.

Publicat în Fără categorie | 16 comentarii

rostogoliri

gândul
miel sfârtecat
de haite-năluci
între rostire şi rost
silueta-n cerneală
simpatică
a fetei morgana
cu o batistă albă
fluturând
a bun-venit?
a rămas-bun?
şoapte
umori de vânt sticlos
din răsărit

 

Publicat în Fără categorie | 13 comentarii

Șontâc-șontâc

 

Călcâi și piatră
unea, în mers, sandala.
Oprește-te!
Zise ursuz dintâiul.
Menirea ta-i să cuibărești călcâiul
în branțul moale, neted, mătăsos.
Și-atunci?
Ce duci cu tine, aiurea, fără rost
ăst bolovan neșlefuit, anost?
Așteaptă doar nițel, să mă ridic
și, fără supărare,
te-oi scutura un pic.
Ce ușurare!
Șopti cu un suspin.

Alături chiar,
rânjea viclean un spin.

Publicat în Fără categorie | 12 comentarii

Popas

Îmbrobodită-n horbotă de ceață,
Veghea regina crestelor, semeață;
Obrazul nins părea că şi-l ascunde
Sub evantai de brazi cu gene ude.
Pornit de jos, din margini de răstoacă
Un pui de vânt, la primu-i zbor, în joacă,
Atârnă gaica unui nor în grindă.
Atâta cer! Nu poate să-l cuprindă
Cu aripi mici și suflu-i tinerel;
În clinchet violet, un dedițel
Descântă de deochi o ciumăfaie.
Soarele copt se stinge-n vâlvâtaie,
Şi-i face Lunii semn, pentru popas:
– Pe unde umbli? Hai, mai ai un ceas!

Publicat în Fără categorie | 5 comentarii

Nu-mi spune

 

Deoarece, după propria-mi evaluare, versurile postate aici  ar trebui cel puțin revizuite, las doar titlul, deocamdată, din respect pentru like-urile și comentariile primite, pentru care sunt profund recunoscătoare. 🙂

Ana

Publicat în Fără categorie | 4 comentarii

Identitate

– Și, a cui ești tu?
M-a întrebat un țăran
după ce mi-a răspuns,
parcă mirat,
la salut.

Într-un sat, exiști
doar prin strămoși.

Publicat în Fără categorie | 14 comentarii

un răcoros cuvânt…

vacanță

Imagine | Publicat pe de | 10 comentarii

Șoc! O clipă fără suflare găsită-n bătătura unui țăran

Sastisită, cu găuri negre-n ciorapii veșnicului ritm, clipa se aruncă, goală – pe dinăuntru și pe dinafară – în apele sticloase ale fluviului de dincolo de fluviu. Sări apoi, sprintenă, ușoară și pură, direct pe ultima streașină a lumilor posibile. Grăbită și oarecum vinovată, din streașină-n streașină, ajunse pe streașina dosului de palmă a unui țăran, ce-o aștepta cu ochi mijiți și-njurături pe limbă. După ce-o plesni cu sete de frunte, o strivi cu scârbă sub călcâiul opincii:
– Acu’ veniși, teleleică? Unde-mi umblași (…), când îmi fătá vițaua?

 

Publicat în Fără categorie | 7 comentarii