Prier și Fiul ierbii

Calcă-n pistruii pietrei sfioasa primăvară;
Nuntindu-i griuri triste, moșindu-i lungi secunde,
În tomuri de-alabastru, alinturi de ocară
Mai țiuie blesteme în scrâșnet mut. Pe unde

S-a rătăcit trufașa năframă de-ntuneric
Cusută-n verbe boante pe alb de tibișir?
Încă ignește-n geană, sub hohotul isteric
Funinginea icoanei cu lacrimi vii, de mir.

Cu aurul din sălcii, Prier a îmbăiat
Mocirlele speranței – Hristos a înviat!