Demult, demult… atât de demult încât dimineţile nu existau, cerul şi pământul erau fulgerate doar de un apus peren şi echivoc. Florile, încremenite în boboci, moșeau culoarea, copacii sufereau în tăcere de furia laptelui, iar gingia pământului sîngera griuri tăcute, sfioase și bitange. Păsările zăceau, cu aripi strivite în albumele cu schiţe ale pictorilor nenăscuţi. Mereu ațipită, jungla tresărea înfiorată de potențiale urlete ale fiarelor nituite în coşmaruri din care nu avea cine să le trezească.
Nu era nici frig, nici cald, nici lumină, nici întuneric, nici bine, nici rău, nici viaţă, nici moarte. Feţii-Frumoşi și Ilenele Cosânzene se rostogoleau, încă, haotic și amniotic, în zeama călâie a Facerii. Zmeii, adolescenți imberbi, se antrenau cu bumeranguri de hârtie în tabere gratuite, la adăpostul unor contestaliții virtuale.
În așteptarea boomului primodrial, lehamitea înălța, treaptă cu treaptă, un turn înalt ce-și pierdea adâncurile într-un senin ghicit și nu făcut, din care se auzeau mugete, șuiere și blesteme. Se zvonea – zvonul era o arătare fără consistență și chip, adaptabil lumilor inexistente – că în turn fusese exilat, chiar de către Începuturi, Timpul; și că ușile turnului erau ferecate cu nouăsutenouăzecișinouă de lacăte.
Dar, într-o zi, un lăcătuș viteaz… (Va urma. Sau nu.)
-
Articole recente
- (în) numele trandafirului…
- ne-am săturat de palavre…
- Dac-o veni, să vină
- Exortație
- Cu sorcova
- origini
- (fără titlu)
- ospitalitate
- ingambament
- clepsidră
- repetentă
- Cum mor iubirile…
- harem
- Destul!
- Prier și Fiul ierbii
- La început a fost uitarea…
- Inepții la minut (V)
- Rondelul pietrelor de var
- deși străin mi-e jocul, hora mi-e soră bună…
- de dragoste
- Nici alb, nici verde…
- spleen
- Crăciun fericit, tuturor! :)
- (Pre)stanță
- Poveste de Crăciun
- Spirale de fum
- păcatul
- departe
- zadarnice nuntiri
- Paletar
- forceps
- Inepții la minut (IV)
- In memoriam – Corina Victoria Sein
- aritmetică
- Eglogă (de pe Nil)
- ilustrată (de la mare)
- Voiaj, voiaj…
- visam…
Arhive
- septembrie 2019
- mai 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
Categorii
- cioburi de gând (13)
- fabule (3)
- Fără categorie (184)
- lirice (19)
- pamflete (7)
- parodii (11)
- proză (2)
Meta
Blogs I Follow
- Șoapte în amurg
- My happy jar
- Vasile Cucu - Blog
- Despre tine. Despre suflet.
- Lance Sheridan
- Endorfinul
- SKYLINE REPORTS
- Bucurii pe dos
- vanee20.wordpress.com/
- condeiblog
- A reader has no favourite book
- Murmur de soapte
- FRICA DE PROZĂ
- Gara pentru noi
- Andreea Mătea
- Bianca Dogaru
- Just reading my books
- TIMES OF LION
- ⚡️La Audacia de Aquiles⚡️
- Universul prin ochii mei
- Poeme despre nimic
- Scriitorul Mediocru
- gânduri însingurate
- vara din ziua de ieri
- FOTO E POEMA
- De departe
Sau da 😦 Te rog eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine, hai, dacă mă rogi tu… :))) Mulțumesc, Potecuță!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E de bine. Deci să fie cu „va urma”. Inspirație îți doresc! 👍☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc Cristian. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mai bine NU caci , cine mai are azi nevoie de-o lume de basm ?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Marian, dacă NU, nu! Oferta fără cerere e ca nunta cu două mirese. 🙂
ApreciazăApreciază
La viata mea , am vazut in UK o nunta cu…doi ” gineri ” 😉 { cred ca nu-i nevoie sa-ti spun despre ce fel d e ” nunta” era vorba } , dar cu doua mirese…inca n-am vazut si-i mare pacat 😎 . Iti dai seama ce ” noroc ” pe ala : doua mirese= doua soacre !!!!!!!!!!!!!!!!!! 😡 😡 😡
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imaginație, imaginație, superbă! Hai, să vină viteazul!… Ana, nu vezi câtă amărăciune e fără timp?
typo: sîngera, nenescuți, nouăsutenuăzecișinouă
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Mihaela! Voi corecta.:)
Involuntar, ne dorim „viteji” să-l ferece din nou, în cușcă. 🙂
ApreciazăApreciază