apusul nu-mi încape pe retină
sfărâm cu dalta hălci din multul cer
crepusculul a mai schițat o stea
o decupez stângaci
cu foarfeci de grădină
și mă scufund în hăul plâns în muguri
și mă agăț de trunchiuri care pier
atâta pace și-atât de întuneric
tot nordul din busolă
mi se prelinge-n plete
desțelenesc un curcubeu
pe îndelete
și-i împletesc lumina ca o fundă
în alte zări văd sori ce se scufundă
cu buze înmuiate-n alte mări
uitate lumi
nimic lângă nimic
corolă
Minunată ilustrată, am primit-o cu drag, mulțumim! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag am trimis și eu ilustrata. De la suflet la Suflet! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
FAIN! ✿
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc! : )
ApreciazăApreciază
Mulțumesc mult, dragă Ana, ai trezit, cu acest poem, scris de exaltarea sufletului, dorul, niciodată saturat, de lumea de povești! Mult spor!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am citit ilustra ilustrată! Mă întorc la mare să-ți trimit și eu?
Am remarcat câteva metafore super… bravo!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
superba imagine…
adevarata incantare sa o admir…
devin dependent… mai vreau…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Ovi!
ApreciazăApreciază
Anna, Oare exiști, într-adevăr?
ApreciazăApreciază
Citesc, deci exist. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă refeream la o existență mai audibilă
ApreciazăApreciază
Nice regards from Uruguay
ApreciazăApreciază