Voiaj, voiaj…

 

Eram la prima călătorie adevărată, cu trenul. După lungi ezitări, îmi cumpărasem un bilet, doar dus, către o destinație necunoscută, nu pentru că nu-mi doream întoarcerea, ci pentru că uram previzibilul.

Una dintre puținele aventuri ce mi le putea permite frica mea ancestrală de necunoscut. Vagoanele   semănau mult cu visul meu albastru, din copilărie. Încă din vremea nonamitirilor, tot ceea ce imi imaginam despre viață, se petrecea în lumina sinilie a unui tren de noapte. Interioarele cu canapele de culoarea castanei coapte erau cadrul perfect pentru viitoarea mea viață perfectă.

Poate că n-aș fi știut, de fapt, că sunt într-un tren, dacă n-aș fi zărit, prin fereastra murdară, câmpiile fugind, cu copaci cu tot, înapoi, ca într-un remember. Mă fascina acest mers de-andaratelea al vieții, când gările nu existau, ci doar sensurile lor.

Chircită de emoție, de după perdele slinoase, trăgeam cu ochiul la companionii aventurii mele. Toți, oameni maturi, cu ochelarii fumurii ai inteligenței coborâți academic spre mijlocul nasului lor perfect, îmi citeau fără rușine caietele dicatndo, pătate cu magiunul ultimei însemnări. Își aruncau, pe furiș, ocheade de îngăduință placidă, ba, uneori, tâțâiau admirativ la folosirea corectă a lui „â” din „a”, și-mi cereau, politicos, să le spun dacă am o diplomă adevărată de absolvire magna cum laude a facultății elementare de filozofie a lui „a”.

Când au început să urle, sfâșiind perdeaua, fiecare dintre ei dorind să mă mângâie sau să mă desfigureze, conform convingerilor, mi-am smuls pelerina de ploaie de pe fațele lor schimonosite și, ajutată de șuierul dinaintea opririi, am coborât în prima haltă. Peronul, înțesat de haitele iernii flămânde, m-a întâmpinat prietenos.

Anunțuri

Despre anna c. ronescu

haihui printre cioburi de gând
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Voiaj, voiaj…

  1. Ai descris atât de bine totul încă parcă eram şi eu acolo, aşteptând reacţii la â. Şi am tresărit când s-au năpustit.
    „Când gările nu existau, ci doar sensurile lor”… minunat!

    Apreciat de 4 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s