primăverile
alfabetare goale
ce-așteaptă
sub valuri ciobite de scoici
doar urechea mirării
aude țipătul pescărușului
chemări din amurg nenăscut
e vremea…
zefirii
mângâie fruntea culorii sleite
în durerea facerii
senzorul-cercetaș
retrage mugurii-n tranșee
pentru ultima repetiție
cu decoruri și costume
străvechi-editorul
cu peniță de ceață
zgârie-n grabă pe forzațul ierbii
bun de tipar
Ești prea bună ca să te pot eu lăuda! 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Tocmai ce-ai făcut-o, într-un fel ce m-a lăsat fără replică. Asta înseamnă fie că eu nu sunt chiar așa de bună, fie tu nu ești chiar așa neputincios. 🙂
Mulțumesc, Petru!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt de acord cu Petru!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și tu, Brutus? 🙂
Atunci, am același răspuns.
Mulțumesc, Potecuță!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se simte efervescență! Bun de tipar!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se simte, se simte, dar nu se lasă citită. 🙂
Mulțumesc, Mihaela!
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Biblioteca Cronopedia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, domnule Em! 🙂
ApreciazăApreciază
Cu multă admirație, am citit cu plăcere, dragă Ana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu multe mulțumiri și mult drag vă aștept mereu semnele de lectură!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoasă sintagma „albului indecis”, iar „senzorii-cercetaş” m-au luat prin surprindere. Dar o plăcută surpriză… ☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Cristian! 🙂
ApreciazăApreciază
Bun de tipar 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să sperăm… primăverile, în general, suferă de răzgândeală cronică. 🙂
ApreciazăApreciază