Luată cu lenea
uitasem la foc mic
o lacrimă-aromită
în scorțișoara propriei iluzii
Penumbra
punea coarne luminii
maimuțărind haloul
din franjuri ai selenei
O lebădă în pijamale albe
cârpea cu sete
sub ochiul indiscret al unei sălcii
blestem străvechi…
Cââât?!
Îmi suflec pe loc
neclintirile
risipirile
poticnirile
mai sus
de cotul dureros
al ultimei prinsori
O, Doamne,
și-aveam atâtea astăzi
de nefăcut, de neștiut!
Subscriu. ☺☺☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eşti totalăă!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
E tot (portoc)ală 🙂 duuuulce! Așa-i că-ți place
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super… iau și eu rețeta… pentru preselecții la chef la cuțite. Cu asta sigur le sting lumina
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta-i tocmai bună pentru un weekend plăcut! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Esti neam cu nea Marin? Sorescu
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ne-am ținut de neamuri. Sigur, fiecare de neamul său. 🙂
(N-ai să crezi, odată ne-am și întâlnit. Dacă aș fi avut curaj să-mi ridic nasul din pământ, aș fi putut spune că l-am văzut).
ApreciazăApreciază