Popas

Îmbrobodită-n horbotă de ceață,
Veghea regina crestelor, semeață;
Obrazul nins părea că şi-l ascunde
Sub evantai de brazi cu gene ude.
Pornit de jos, din margini de răstoacă
Un pui de vânt, la primu-i zbor, în joacă,
Atârnă gaica unui nor în grindă.
Atâta cer! Nu poate să-l cuprindă
Cu aripi mici și suflu-i tinerel;
În clinchet violet, un dedițel
Descântă de deochi o ciumăfaie.
Soarele copt se stinge-n vâlvâtaie,
Şi-i face Lunii semn, pentru popas:
– Pe unde umbli? Hai, mai ai un ceas!