Cu ochi și cu sprâncene

(parodie după Demostene Botez – „Singurătate”)*

Seara mijise, în zori, când ai plecat;
De-o vreme,  iarna nu-i ca vara. Şi-i păcat.

Ningea torențial, şi-un cer… senin, urât;
După o noapte albă, o zi în dungi. Și-atât.

Ai aruncat un ochi pe geam, altul spre mine.
– Aruncă-i, parcă tu îi strângi!? Ție-ți convine.

(Simt cum furia mă-mpresoară din toate părțile,
Să mă calmez, așez după culoare și-nălțime cărțile).

– Alaltăieri, i-am strâns cu mătura, aşa să ştii.
– Dă-i naibii! Zici, duios. Şi-aşa erau sașíi;

Azi-noapte, unul citea iar altul ieşise pe balcon.
Să ai doi ochi e fiță, capriciu ori fason.

Clipesc a-ncuviințare cu ochiul drept. Cel stâng
Fugise la fereastră, plângând ca un nătâng.

*(Contactată în vederea înregistrării melodiei de mai jos cu noul text, doamna A.S. a refuzat. Cică, nu-i place titlul!) 🙂

Ana