Binele învinge

Muma-Pădurii locuia, de ceva vreme, într-o căsuță de chirpici. Fusese un adevărat chilipir și singura  investiție cumsecade din pensia ei nesimțită, de personaj negativ. Restul îl risipise pe mături zburătoare de lux, gene false, peruci platinate ori dinți de porțelan, dar nu regreta; nimeni în cartier n-o recunoștea, iar copiii îi spuneau respectuos „săru’ mâna”.  În serile blânde se cățăra ‒ prin horn ‒ pe acoperișul bordeiului,  cu buzunarele doldora de popcorn și doze de Red Bull. Prin ochelarii vechi  4d legați cu elastic, urmărea tot ce mișcă în curtea castelului. Doar de dragul vremurilor de odinioară ‒ altfel, Făt-Frumos murise demult, iar  Cosânzeana era plecată la băile ei anuale de nămol. 

Se zvonea că, după moartea voinicului carpato-danubiano-pontic, trezindu-se ea tânără vădană, cedase stăruințelor lui Aladin și se măritase fulger, cu acte, la ambasada noastră de pe Tărâmul Celălalt. N-a fost să fie! Junele însurățel o înșelase, încă din primul capitol al revistelor de scandal, cu Cenușăreasa, vechea lui iubire, care avea, chipurile, drept de poprire pe Lampă. 

O nefericită! Gurile rele se jură că au văzut-o, noaptea, plimbându-se într-un dovleac neînmatriculat, cu geamuri fumurii, la care  înhămase doi vechi confidenți, Shere Khan și Motanul Încălțat. Dăunăzi, chiar,  la intersecția Pădurii de Argint cu Grădina Ursului, nerespectând culoarea roșie a semaforului, dovleacul s-ar fi ciocnit violent cu Zmeul, care zbura regulamentar, din sens opus. Ce tragedie! Gipsată și neconsolată, Cosânzeana i-a trimis e-mail Albei ca Zăpada, rugând-o să i-l trimită pe Mutulică, că n-are cu cine schimba o vorbă. ”Negreșit”, i-a răspuns sensibila brunetă și, atingând mouse-ul pitulat sub tastele-i dalbe, adăugă  un emoticon reprezentând un măr‒ jumătate alb, jumătate roșu…  

Zâmbind melancolic aducerilor-aminte, Muma-Pădurii sări sprintenă de pe Bramac („spune-i acoperișului pe nume”), pe ultima treaptă a cărții de povești. Nici nu-și îndreptă bine șalele, când, tresări vinovată, cu ochii pe ceas. Era trecut de opt, Joimărița și Harry Potter trebuiau să sosească, dintr-o clipă-n alta, la o cină de afaceri. Își șterse podul palmelor pe șorțul solat, apoi deschise ușa cuptorului Bosch. Hensel și Gretel  păreau gata rumeniți. Stătu o clipă-n cumpănă, apoi aruncă o mână de mentă proaspătă deasupra și stinse focul.