Despotul sentimentelor

Cămările-mi gemeau de-atâtea dăjdii
îmi tot feream caftanul de supuși
(cică, supuse ar fi discriminare)
ce se zbăteau, prin bumbi să îmi ajungă
sub piele
ha! uitarea, vasală iubitoare
îmi îngrădise
rigid gard de nuiele
cu cuie și caiele
de dispreț
(plătisem regește
c-un ultim recviem
al bardului suprem)

– Vă iert, supuși
(nu pot să zic supuse
până când, de bunăvoie,
veți renunța la fuste)
de orice dări, ori dijme
de mâine – niciun bir
vă sunt rege și despot
dar nicidecum un zbir

– Smerenie,
te rog să mai rămâi un pic
dragi sentimente – liber,
nu-mi datorați nimic

Șoptește ironia
rânjind după perdele:
bra-vo!
frumos le-ai dus de nas –
omagiile mele!

Anna