visam
sub bradul de Crăciun…
mă ghemuisem
ca o acoladă
explicativă
în subsolul unui colind
asonant
trezește-te
se tânguie un lerui ler
ce îl da huța
pe el din clopoțel
în laț crestat
de-a lungul unei lacrimi
tresar
ștergându-mi ochii
cu noua primăvară –
roz pămătuf de piersic
jelit de o albină
(ce bine-i stă tristeții
drapată în lumină)
Anna
Refuz să cred în frumusețea tristeții..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Totuşi, câteodată tristețea are noblețea ei. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Prefer un râs stenic…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Par trăiri embrionare ale unui suflet care știe că se va naște cândva în altă lume. Trăiri de iarnă și primăvară, anotimpuri aflate în același crescendo solar, între două solstiții.
În rest, n-am cuvinte 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O interpretare mai caldă şi mai frumoasă decât însăşi poezia.
Mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciază