Epopee pisicească cu șoarece de aur

(parodie după titlul volumului „Întoarcerea lui Arpagic” de Ana Blandiana)

Când Arpagic fugise-a treia oară,
Nepieptănat, cu blana năpârlită,
Furase din cămară o jumară
Și răsturnase laptele pe plită.

Era, cum știți, vedetă-n cartier;
Îl cunoștea și-un securist amabil,
De vreo doi ani vecin de palier,
Care-mi citise călcâiul vulnerabil.

– Te-ajut! Îmi zise el, cu drag.
Numai, te rog, nu te muta de-aici!
Și-a doua zi, îmi deșertă în prag
O roabă cu vreo sută de pisici.

E inutil să spun că printre ele
Nici urmă de motanul minunat.
– N-ai priceput nimic din versurile mele,
Om de nimic? Mă prigonești! Am mieunat.

Și-am început să torc poeme-n șir
Stând pe prichiciul vorbei, în șpagat.
Azi, am o pisicuță cu vestă de cașmir
Cu miaul ca o șoaptă, lălâu și dezlânat.

Anna