Zadar

Publicat pe 13/01/2016 de anna c. ronescu

De ce-aş spori cu-n mugur
pădurea-n primăvară,
când scrisă-i toată frunza –
mereu, întâia oară –
țesută-n spată deasă
pe-albume de smarald,
hrănind cu ochi de rouă
setoșii ochi ce ard
mirați, taina fecundă?

Dar algelor din prund,
la ce folos lumina
sticlind a verde crud,
când valul vâlced spală
nisipul ce se-afundă
în smârcuri ca de smoală,
visând piatră rotundă?

Se cațără cuvântul
pe trunchiul mult prea drept;
candid, vii curcubeie
încă-mi zvâcnesc în piept.

Anna

Despre anna c. ronescu

haihui printre cioburi de gând
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Zadar

  1. Ileana zice:
    13/01/2016 la 22:54

    Mi-a placut mult! Felicitari! Vise frumaose ❤ Asa este, un vis,prin vis se pierde ❤

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  2. Nautilus zice:
    14/01/2016 la 18:14

    Oare această minune numită conștiință vine la pachet cu un sentiment inefabil al inferiorității față de natură, față de cele care nu o au?
    Omul treaz (trezit) se vede pe sine ca un Quasimodo. Știm asta și de la orele de religie.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  3. anna c. ronescu zice:
    15/01/2016 la 12:06

    Singurele mele ore de religie mi le-a „predat” bunica, într-un mod destul de tiranic N-aveam dreptul, de exemplu, s-o întreb „de ce?”.
    În legătură cu textul de mai sus, e mai degrabă un acut sentiment al inutilității. Dacă mușuroiu-i gata, ce rost mai are furnica?

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  4. munteanioan zice:
    15/01/2016 la 19:39

    Reblogged this on Cronopedia.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  5. ecoarta zice:
    17/01/2016 la 13:10

    Minunată poezie!

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  6. dumitruichim zice:
    19/01/2016 la 0:47

    M-a delectat poezia dumneavoastră ”țesută-n spată deasă”. Felicitări!

    PS
    Puteți să mă dumiriți de ce titlu de Epri(goana)?

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    • anna c. ronescu zice:
      19/01/2016 la 12:13

      :)))
      Prigoană e un personaj monden pe-aici, pe malurile Dâmboviței. Am râs pe săturate gândindu-mă că i-aș putea dedica o poezie!
      Dar aveți dreptate, titlul n-are nici un sens! Am vrut să fie un feminin (forțat) al cuvântului epigon; cum n-am întâlnit niciodată „epigonă”, l-am ciucurat și eu un pic. 🙂

      Pentru lectură și apreciere – n-am cuvinte să vă mulțumesc!

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un comentariu