Melancolie

Când umerii îi sunt cuprinși de ceață
De ce s-ar dezgoli de frunză ramul,
De ce își strânge în potir balsamul
Crinul regal, dând serilor speranță

De ce-ar descoase-n petice seninul
Norii țesuți pe-ai soarelui lințoliu,
Când lacrima de azi e încă-n doliu
De ce-n sipete ferecăm suspinul

De ce, visând, descoperim tărâmuri
Eoni de-o clipă anulând distanța
De ce nu ne împărtășim cu struguri

De ce dospește-n drojdie destinul
Când, așezată-n capul mesei, viața
Își îndulcește-n cuib de viespe, chinul

Anna

Anunțuri

Despre anna c. ronescu

haihui printre cioburi de gând
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Melancolie

  1. calinakimu zice:

    Deoarece…EXISTĂM.

    Apreciat de 1 persoană

  2. calinakimu zice:

    Nu-mi mulțumi…știam că știi răspunsul la întrebările retorice…Dar ne mai alintăm uneori…este o nevoie legitimă a copilului din noi.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mishuk zice:

    aici pots-aduc eu întuneric și furtună 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s