Călătorie sprâncenată, fată!

(parodie după Adio! La București, de Mircea Cărtărescu)

ne-am cunoscut într-o joi
la cenaclul de luni
văzând diamantele  pe m3 expirat
de-al dracu’, odată cu damful
de carpați fără filtru
îți scăpărau irișii de mangustă
tu mi-ai cerut un litru
acesta a fost primul semn de întrebare
desenat pe fruntea-ți îngustă
ce rost avea să-ți explic
că aerul cu diamante nu se măsoară
cu damigeana ci cu nobelul
vai de capul tău platinat cu londa nr 2
dar te-am iubit, fată
ți-amintești când pe magheru
eram doar noi
lactobarul de lângă nottara
își trăsese obloanele
să spele bidoanele
mi-e foame mi-ai zis
și mie ți-am răspuns
adunci am realizat că
ești sufletul meu pereche
îți probam combinezoanele roz
și pantofii guban
mă făceau mai urban
ba chiar orbitor
dar încăpățânarea ta
de-a-mi repeta
că doar levantul mă prinde
m-a proiectat în viitor
desperecherea a fost dureroasă
dar necesară
precum un câmp magnetic unui solenoid
te-am lăsat în stația de tramvai
în pantelimon
era seara de revelion
cele trei taxiuri ale bucureștilor
erau ocupate, toate
Adio!
să-mi treacă de dor
mă duc să înalț zepeline
peste piața obor

ps: o bulină rea a-nghițit Nottara, na!

Anna

Anunțuri

Despre anna c. ronescu

haihui printre cioburi de gând
Acest articol a fost publicat în Fără categorie, parodii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Călătorie sprâncenată, fată!

  1. Mircea Cărtărescu „Adio! La București”

    un timp am fost atât de apropiaţi amândoi
    încât îmi aminteam episoade din copilăria ta
    şi visam visele tale
    şi când tu îţi mâncai curcubeul la lactobarul de lângă scala
    eu schimbam feţe – feţe…
    un timp am fost atât de fericiţi amândoi
    încât stăteam la facultate în aceeaşi bancă
    şi fondul de ten de pe fruntea ta mi se părea mai important pentru omenire
    decât marile descoperiri geografice.
    şi apoi treceam dizolvând în culoarea de televizor în culori a umbrelei
    magazinele cu frapé-uri, furouri şi doftorii din pasaj
    cei o sută cinci zeci şi patru de centimetri ai tăi
    măturau asfaltul în faţa noastră
    şi spintecau cu lanternele întunericul bulevardului
    în dreptul teatrului foarte mic
    şi îţi cărau în memeorie alte glasuri, alte încăperi…

    dar s-a sfârşit, s-a sfârşit! de-acuma cu care amant
    te mai împleticeşti pe sub stele, pe sub bolovanii de diamant?
    de-acum patina timpului aproape-a virat
    pe patinoarul părului tău patinat.
    adio!
    adio!
    Adio!
    la revedere, dragoste, în toamna aceasta!
    de-acum amorul nostru sparge asfaltul pentru lucrările de canalizare
    ca să ne asigure o existenţă decentă.
    vreau să-ţi mai spun
    că aseară s-a prăbuşit de singurătate
    romarta copiilor.

    Apreciază

  2. Nautilus zice:

    Parodia este indubitabil mai buna decat originalul.

    De la Cartarescu oricum imi place doar „Levantul”.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mulțumesc pentru apreciere!

    În ceea ce-l privește pe Cărtărescu, cum doriți, dar i-auziți aici ce zice filosoful neamului, Gabriel Liiceanu, despre „Solenoid” – ultima carte lansată de Cărtărescu la Gaudeamus: – „…avem de-a face cu una dintre marile cărţi ale literaturii universale, cu ceva care nu s-a mai scris până acum. O carte a condiţiei umane, „Solenoid“ face parte dintre acele texte după lectura cărora cititorul nu mai poate rămâne acelaşi, texte care-ţi taie, cum s-ar zice, viaţa în două” 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s