Când buruiana verde
Acoperă copacul
Iar guguștiucii gureși
Pe ramuri îşi fac veacul
Zdrobită e tăcerea
Puşcată cu salivă;
Neghina pare coaptă
Şi bună de colivă.
O cioară-şi dă în petic
Cât să cârpească sacu’
Plin-ochi cu filomele.
Pădurea – o ia dracu’!
Anna
sigur… privighetoarea canta absolut minuntat… inconfundabil…
imi amintesc insa de gugustiucii care primavara ii ascultam cu placere… de parca imi aduceau de departe zvon de vreme buna…
poezia ta insa… are o savoare aparte… care ma atrage… ma atrage in ciuda ultimului vers…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În textul de mai sus, guguștiucul are, mai degrabă, un alt înțeles – conform dex: guguștiuc, guguștiuci -1. hoț fără experiență. 2. îndrăgostit. 3. om naiv / lipsit de experiență; victimă potențială a unui infractor.
Dar, așa e cum spui, pădurea are nevoie și de privighetoare și de guguștiuc. 🙂
Mulțumesc pentru lectură și apreciere!
ApreciazăApreciază
DEXICHIM – guguștiuc, guguștiucă :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E o poezie ceva mai ermetică decât altele. Eu vedeam guguștiucii și cioara ca pe simboluri ale urbanului, omenescul care vrea să trăiască în și pentru sine, nu în ritmurile naturii. În loc de copaci, buruieni (spațiu desțelenit și lăsat în voia pustiirii). Privighetorile sunt evacuate din această lume egoistă, care oferă doar refuzuri și dejecții (”Zdrobită e tăcerea/Puşcată cu salivă”).
În fine 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă ați fi continuat după „În fine”, sunt convinsă că ați fi spus exact și ce m-a inspirat. Slavă Domnului că v-ați oprit la timp! 🙂
Acum, foarte serios, sunt fericită că îmi lecturați „creațiile” cu răbdare și atenție și sunt o norocoasă că am ocazia să vă citesc!
ApreciazăApreciază
Sunt peste măsură de onorat :), deși nu știu cât de bine stați cu norocul și karma.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A, norocul meu e căruțaș și ține kârma dreaptă! 🙂 Asta, în general, în anumite circumstanțe, cum este cel despre care v-am spus își face datoria cu prisosință.
ApreciazăApreciază