Policandrul îşi drese glasul clinchetuind scurt vreo doi ciucuri de cristal. Profită de moment şi aruncă o privire scurtă auditoriului: câţiva prăpădiţi care încercau să iasă, cumva, în evidenţă – o veioză albă, cu bec economic şi abajur demodat, tuburi fluoresecente chenăruind tablouri întunecate pe care el, policandrul, nu se coborâse să le privească niciodată, câteva lumânări uitate aprinse de la cina festivă de aseară şi o mulţime de licurici ascunşi în cutele draperiilor grele ce acopereau fereastra. Lecţia putea începe…
– Dragi ciraci, tunară braţele luminoase, vibrând ameninţător aerul deasupra lumânărilor. Poezia luminii…
Atât.
Şi dispăru.
Anna
anacronietzsche ~ fara semne ~ 
Poezia luminii… frumoasa lectie cu talc… policandrul s-o fi ,,prins”??!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc mult! În legătură cu policandrul nu ştiu ce să spun. De regulă, atât timp cât sunt „prinse”, nu se prind. 🙂
Imi place nickname ul sau pseudonimul tău. Eşti visul poeţilor, cred. : )
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sau a(prinse)… multumesc si eu, pentru generozitatea de-a impartasi cu noi din prea plinul talentului tau, si pentru ,,visul poetilor”… m-ai facut sa ,,visez” eu pentru o clipa…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Text condensat. Impact vizual. Înțeles profund. Felicitări.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt fericită şi onorată de fiecare vizită şi comentariu ale dumneavoastră pe blogul meu. Mii de mulţumiri! : )
ApreciazăApreciază
Din păcate unii mai cred că poezia luminii poate fi scrisă în…întuneric.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poezia luminii…
Atât.
Şi dispăru.”
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iau selecţia dumneavoastră ca pe o sugestie de final. Acum, revăzând textul, chiar mi se pare că ultima propoziţie e superfluă. Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
You are welcome! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană