Feng Șui

Chintesență a filosofiei orientale, Feng Shui (vânt și apă) a devenit o preocupare constantă a multora dintre noi (femeile, dar nu numai), amatoare de ademenire la preț redus a binelui, bogăției dar, mai ales, a fericirii. Profitând de curățenia generala dinaintea Crăciunului (mai sunt zece luni, ca mâine trec) mi-am propus să-mi „redecorez” locuința conform acestor precepte sănătoase, depuse ca un zaț pe fundul memoriei în urma lecturării unor carți, articole și desene animate   de specialitate.
Am intrat, așadar,  în marea bătălie pentru chi – armonie – începând cu dormitorul. Cum e musai atunci când dormi să ai capul, cu perna aferentă, spre est, am așezat patul oblic, pe colț. Pentru a beneficia de răsăritul camuflat de unghiul drept al peretelui din stânga draperiei grele, de pluș, am decojit naturalețea „sudistă” a balconului,  de jilave prosoape și alte acareturi. Ghivecele din fereastră, mari consumatoare de energie pe timpul nopții, le-am dus în debara, unde se pot hrăni pe săturate din conservele vechi, dar de bună calitate, ale cutiilor cu amintiri. Dulapul de haine a fost descotorosit, cu lacrimi șiroinde (de bucuria noului, evident) de hainele mai vechi de un an (sper să țin minte locul exact unde le-am aruncat), după care l-am întors (zisul dulap) cu fața către perete pentru ca aceleași nesuferite energii să nu se multiplice, pupându-se, pe furiș, în oglindă! Covorul l-am înlocuit cu o rogojină orientală, aspră și rece, prin ochiurile căreia energia negativă trece ca prin șvaițer, și se duce-n jos, la Ioneștii de la trei. Să fie la ei, acolo! Ușa o baricadez, delicat, cu o valiză plină ochi cu cărți „fără față” de bibliotecă, stavilă sigură pentru Dragonul Rău care, într-o clipă de neatenție s-ar putea strecura din baia de alături, să ațipească, să lenevească sau, mai rău, să sară coarda pe rogojină. În asemenea situații, Dragonul Bun nu se bagă, doar dă din cap și țâțâie  mustrător.
Totuși, camera de zi arată minunat! Canapeaua albastră tronează în mijlocul spațiului meu de-toate-zilele și (aproape) toate-nopțile . Pentru că  trebuia așezată nici pe mijloc, nici la perete, nici la fereastra, nici prea aproape de ușă, am aruncat o monedă și, acolo unde a căzut, destin s-a numit. O ”străbat” zilnic, la propriu, în papuci de casă (chinezești) de zeci de ori, pentru a ajunge la mica bibliotecă învelită – din motive de igienă a lecturilor grele – în hârtie de orez (chinezească), îmbrăcată în capotul meu de casă tricotat în bob de orez (băbesc). Drumul până la birou e mult mai simplu.E suficient să mă strecor, șerpește, pe sub aceeași canapea, până dau cu capul de unitatea pc; când aud zgomot de carcasă goală,  mă ridic încet, încet, hopa-sus, și… sunt așezată confortabil la micul meu birou dotat (vezi-bine) cu pc, tabletă, telefon mobil, telefon fix, fax, agendă telefonică, cabină telefonică, etc., etc. Acum, lumea e a mea, „de nimini nu depand”, ce-mi mai lipsește?!
Rămân aici – din motive de securitate corporală personală, de multe ori adormind cu capul pe taste, până dimineața când, energia pozitivă a soarelui mă trimite direct la energia negativă din bucătărie, în speranța unui rest de cafea uitat pe fundul vreunei cești (ați ghicit, chinezești). Aici, recunosc cu modestie, n-am reușit sa fac o amenajare științifico-filosofică-fengșuie, pentru că aragazul e așezat într-o nișă, un lucru de-a dreptul interzis, deoarece ar trebui sa fie cu fața spre ușă, astfel încât, un eventual vizitator să nu te ia prin surprindere. Nu contează că luni întregi nici măcar eu nu m-aș putea lua prin surprindere în acest univers eminamente feminin! Primul lucru pe care-l fac, odată ajunsă aici, e să aprind toate ochiurile aragazului, pentru a aduce prosperitate în casă. Aragazului meu îi funcționează doar un ”ochi”. În țara orbilor…
Ușa de la intrare… Neapărat, dar neapărat, aici trebuie să ai o plantă. Eu am așezat pe preșul zisei-uși  o violetă de Parma, aproape uscată, primită anul trecut de 8 martie, la pachet cu o invitație la o pizza napolitana fără obligații, și pe care nu m-a lăsat inima să o arunc (violeta vreau să zic). Pe urmă, aceeași intrare trebuie păzita de un dragon. Personal, aș fi de părere ca ușa unei femei ar fi în siguranță sub paza unui zdrahon, dar, mă rog, curentul e altul… Dragon, dragon, de unde naiba să-l iau? În toata casa n-am găsit decât o pisică decolorată, din teracotă, ce mi-a fost dată drept premiu de consolare astă-toamnă, de o țărancă din Obor, pentru că i-am cumpărat toate corcodușele, sub cuvânt de onoare că sunt gogoșari sherry. Bună si asta! Doar că, nu știu ce asociație de idei a făcut Asociația de locatari încât mi-a transmis conspirativ – prin femeia de serviciu – cum că va solicita evacuarea mea, pe motiv de vrăjitorie.
În rest, casa mea e plina de chi, ceea ce vă doresc și dumneavoastră!

Anna