Simplă iubitoare de poezie, îndrăznesc să-mi împodobesc blogul cu una din cele mai frumoase poezii de dragoste citite în ultima vreme. Deși nu i-am cerut permisiunea, îi mulțumesc domnului Dumitru Ichim pentru aceasta.
Lung somn ar fi dormit frumoasa Ninlil în tăblița ei de lut, dacă n-ar fi trezit-o vibrantele versuri ale unui poet latin. Și cine ar mai chema-o pe zeița Sumerului “Ninlilul meu” sau “Ninlila” dacă poetul n-ar fi român?!
Letopiseţul tău pe lut, cu ce-ar putea să-nceapă?
Tu,
trestie când luna şi-o adapă,
tu,
duhului pricină
de-a văzduhul,
pe care nici al tău nu-l pricepu,
tu, apelor lumină
curgând alintului ”să nu”,
tu,
stihira nopţii cu luceafărul în prag –
Ninlilul meu atât de drag,
tu,
mai spune-mi pe sub dor
cum veşnicia începu?
Tu,
Ararat
cu fluierele ninse;
trup alb prin albăstrimi
cu inu-n spumă descântat.
Ca pajura tăriei
rotundul undei,
aşa tăcerea ta am încercat s-o scriu,
de-aceea viu
ca leu cu aripile-ntinse
să-ţi zbor sărutul,
însetat, flămândul,
adâncul luciferic
descopciind, dar luminându-l
prin cele şapte porţi de întuneric.
Letopiseţul tău
nestins cu scrisu-n lut…
Tu,
mai spune-mi despre buze,
lumina lor cum începu,
la răsăritul lumii,
din sărut?
Tu,
noapte de pe umăr pân’ la brâu,
văzduhului şi izvodire şi Regină,
împărăteasa spicului de grâu
ce arcuieşte cerul a departe,
mai cântă-mi despre moarte
cum norul…
Vezi articolul original 67 de cuvinte mai mult
anacronietzsche ~ fara semne ~ 
foarte frumos si plin de gratie….spor si inspiratie in toate
ApreciazăApreciat de 1 persoană