Tăiască urâtul, că mult ne e drag
Şi vrem să-l simțim lângă noi
Pământul e raiul, planeta albastră?
O sferă mustind de noroi!
Ocolim cu grijă cuvântul
Ce-ar face din alţii eroi
Noi suntem laşi?! Ei au pete,
De-aceea există noroi!
Întâlnind puritatea narcisei
Ne dăm cu oroare-napoi,
Petala e albă, dar bulbul?
Privește, e plin de noroi!
Trăiască urâtul! Pe el îl slăvim,
Frumosul nu crește-n gunoi
Mai sunt inimi calde, pulsează emoţii?
Moroi poleiți cu noroi!
Anna
Splendid ! Congratulations !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, onorată de apreciere și de lecturarea blogului meu!
ApreciazăApreciază
Acum 🙂 doar o remarcă. Imaginea -cu animalul mai mult holbat decât imălos, dealtfel simpatic- mi-a dat o oarecare năuceală. Cititorul riscă să rămână cu ea în minte, nu cu poezia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)))
Așa e! Și eu mi-am zis când l-am văzut: urâtu’ ăsta e chiar frumos!
Din păcate, am mari probleme când trebuie să-mi ilustrez vreo poezie și sunt foooarte invidioasă pe cei care o fac cu ușurință și găsesc imaginile cele mai sugestive. Cred că de-acum mi le voi desena eu, cu degetul, pe tabletă; nu știu să desenez nici măcar un măr, dar nu contează, măcar voi avea desene originale.
Mulțumesc pentru sinceritate!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa e, am fost sincer, dar dacă mă gândesc nu e prea frumos ce am făcut. Oboseala, probabil.
ApreciazăApreciază