O dudă, de un verde crud,
Ce sta semeață-n vârf de dud,
Privea în silă, dezgustată,
Tulpina de vremuri brăzdată:
„Ai pornit de jos – ei, şi?!
Câţi la tine vor privi
Întâlnindu-te-n grădină?
Eşti uscată şi bătrână;
Cu tine, zău, mi-e ruşine.
Nu ai vrea să pleci, mai bine?
Şi… să iei şi rădăcina
Ce mi-a năpădit grădina.
De mi-ai lua și numele,
Că mă râd căpșunele!
Le-am auzit ieri, cum în șoaptă
Mă bârfeau cu mura coaptă
Că nu-s neam de târâtoare,
Și c-aș sta cam mult la soare
Ba, că am mulți frați-lăstari
Cu sumane și ițari,
Că-s prea dudă și mi-e ciudă…
De azi, mă proclam căpșudă!”.
Anna
anacronietzsche ~ fara semne ~ 