Cuvinte

Cuvintele pluteau pe lângă noi, înfiorate
Doar gândurile noastre se mirau
Cum tu-ul tău, cu tu-ul meu, îngemănate
Se luau de mână și se alintau

Tristețea mea bodogănea, posacă
Geloasă pe surâsuri visătoare
Eu îi făceam din gene semn să tacă,
Să nu-mi umbrească umbra pe cărare

Speranțele, valsând, sfidau norii
De sub ciorchinii de glicină, ciucurați
Le dojeneam cu drag, așa, în joacă
Cum dojenești copiii neastâmpărați

Un te iubesc aprinse-n plin amurg doi sori.
De când ecoul lui mai răsărise doi?
Și cum stingherul eu se prefăcuse-n noi?
Dar cine oare avea timp de ghicitori?

Anna