Vine un tren şi Ana Karenina
Dă să se-arunce musai către el.
Mecanicule, stop, fă stop maşina,
E măritată, are şi inel.
M-apropii, zic: ce-nseamnă asta, doamnă?
Vrei să ne laşi buimaci şi-ai nimănui,
Păi, gestul ăsta tragic, zău, înseamnă
În inima bărbăţilor un cui.
Nu face fapta asta colosală,
Nu vezi că nu mai ştim ce vrem şi cum.
Ascultă, se-aude-o vânzoleală
Mai e un tren, auzi-l, e pe drum.
Ne laşi orfani? Ce vom iubi de-acuma
Tu eşti fantoma Anelor prin veac
Picând pe noi cum poate numai bruma
Cade de zor pe úmilul arac.
Nu vezi că dânsa n-are nici o formă
Locomotiva vreau să zic, e-un soi
De fierărie veche şi diformă
De parc-ar fi maşina 72.
O, Ana, Ana, Ana, Ana, Ana,
Gândeşte-te la soţul tău fidel
Care va bea otrava dintr-o cană
Şi disperaţi, vom bea în rând cu el.
Se uită Ana palidă şi tristă
Şi tremura ca frunza de copac.
Apoi îşi suflă nasul în batistă
Şi-ntreabă-ncet: Sunteţi cumva … burlac?
anacronietzsche ~ fara semne ~ 
frumoasa, reusita… parodie…
ApreciazăApreciază
Într-adevăr! Parodiile lui Mircea Micu m-au făcut să îndrăgesc acest gen literar. Timidele mele încercări sunt încă departe…
Mulțumesc de comentariu și apreciere!
ApreciazăApreciază
Țin minte versurile lui Mircea Micu din ”Aventurile lui Zburlici” 🙂
Apoi un mic volum de poezii de suflet, intitulat ”Cu inima în palmă”; și o carte de călătorie prin Mongolia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Scria bine…Dumnezeu sa-l odihnescă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană