(Ne)clar

– Parodie după (și din drag de) poemul „Împotriva cuvintelor” de Nichita Stănescu)* –

 

cuvinte (ne)clare

(după – și din drag de – Nichita Stănescu)

mireasă-n cuvânt e litera a și-a graiului semeață despină
în necuvinte firește-i néa – nesunetu-i lin ne alină
cât clar de inimă într-o lume neclară va aduce prinos
măreția frigului dârdâind în silabe dreptul la timp călduros
leoaică tânără, iubirea roade p-ul fratelui pom
câinele din foarte câine  lăsându-mă, ah! foarte om
respirări cadențate despletesc amețita literă be
răsar răsăritul – răsări-l-ar! – că nici nu mai știu unde e
mi-e viscol mi-e lene și mi-e calpă efigie miracolul o
omenesc omenie o menire om vedea încotro
agățat în năframă de vers regele-punct al zveltului i se ridică
până la stele îndrăgostit peste-poate de-o frunză a plopului gică
mai un nevis neîmplinire neșansă – cum vrei așa o numești –
că n-am vânat măcar o dată cu tata căprioare-n orașul ploiești

Anna

Nichita Stănescu – Impotriva cuvintelor

Ah, cuvintele, tristele,
ele curg în ele însele,
deşi sensul lor este static.

Ce tragedie cuvântul „iubito”!
După litera „I” urmează litera „U”,
după litera „B”, litera „I”,
apoi „T”, apoi „O”…

Şi asta-i ca şi cum ar trece un timp
între „I” şi „O”,
deşi „Iubito” nu are timp,
ci este tot şi dintr-o dată.
Sau nu: a fost… Sau nu: va fi
sau este pur şi simplu.

……………………………………….