Visul unui reporter (pamflet)

Interviu cu un vampir clasic în viață

Mă aflu în fața Academiei de Înalte Studii pentru Arte și Meserii ”Să țesem frumos – cu arnici – bârfe și știri cu sclipici – toate pentru ora cinci”. Am făcut de două ori turul clădirii pentru a-i citi numele – firma îmbracă în totalitate această prestigioasă instituție de cultură. Ba, chiar, ultimul cuvânt a trebuit sa fie scris pe bodega de alături.

Ce caut aici, ma veți întreba. Nu mă întrebați?! Eu, totuși, răspund: sunt aici pentru a încerca primul interviu din viața mea de reporter debutant. Și, nu oricui, ci celui mai independent și contondent ziarist al patriei, autor de proza scurtă, articole ultrascurte, de romane, foiletoane, cronici de film și tromboane. Ați ghicit, nimeni altul dăcât domnul Kreuzer Omohomescu-Bardă, despre care am informații că s-ar afla în această clădire, un fapt obișnuit în ultima vreme pentru domnia-sa.

Dar, iată-l că iese și se-ndreaptă spre parcarea Academiei, unde bolidul său Dromichete 1100 face ravagii prin puștimea din cartier. Și-au prins tricicletele de bara din spate, convinși că până nu apare Depanarea, nu-i niciun pericol. Mă apropii și încerc interviul vieții mele, Doamne-ajută!

Reporter: – Buna ziua, domnule Kreuzer Omohomescu-Bardă! Sunt reporter la Radio***
Kreuzer Omohomescu-Bardă: – …așea, și?!
R: – Și aș dori să vă pun câteva întrebări despre…
KOB: – Dar multe mai vrei tu, măi băiete!
R: – Sunt fată…
KOB: – Las’ că știu eu cine-mi ești! Și cu asta închei, vei găsi mâine în “Minciuna cu picioare multe” editorialul meu și acest interviu.
R: – Care interviu?! Nici n-am apucat să vă-ntreb – cu ce treburi la Academie?
KOB: – Ei bine, fie! A fost o vizita profesională și de afaceri – deși eu sunt total împotriva afacerilor, cum știe o lume-ntreagă. „Ciordeală să fie, dar să luăm şi noi” era doar o metaforă…
R: – Vorbiți serios?
KOB: – Ți se pare că zâmbesc? Acesta e rânjetul meu filosofic. Deci, am venit să învăț o distinsa academiciană citirea frazelor tip „piramidă răsturnată”. Nu cred ca ești tu în stare să pricepi asta. Ai citit ceva din opera mea?
R: – Sigur, chiar recent am citit “Imperiul cadavrului mânzului sec, umplut cu ziare”, de-atunci sunt fană…
KOB: – Las’ că știu eu cine ești. Deci, fraza cu cracii-n sus e ultimul strigăt, să spun așa, în jurnalism. Se începe cu o propoziție cât mai lunga și întortocheată care, în esență nu trebuie să spună mare lucru. Ba, ar fi recomandat să nu spună nimic. A doua propoziție, ceva mai scurtă, trebuie să o rezume pe prima, și tot așa pană se ajunge la cuvinte-verdict, definitive, clare, dramatice, chiar tragice, gen: „mizerabil”, „niciodată”, „pă veci”, „mirobolant”, „i-di-ot”, „punct”, „cap-pătrat”, „mațe-goale”, „buze-fripte” etc, etc, etc. Al doilea scop al vizitei a fost, după cum spuneam, unul de afaceri, i-am propus rectorului Academiei, prietenului meu d’-o viață și d’-un capital, să ne scoatem bârnele din ochi și să punem de-un teren de tenis, aici, în fata clădirii. Vom avea astfel, o perspectivă largă și clară pentru a râde de paiele din ochii tuturor. Cred ca va fi minunat. Magnific. Extravagant. Plastifiant. Voglio una donna! La vânătoare de guzgani, înțelegi? N-am timp de explicații, ziaristul a devenit un prestator de servicii, eu… m-am clasicizat!
R: – O ultimă întrebare, când vom avea bucuria de a vă vedea din nou, în librării?
KOB: – Curând. Chiar acum voi intra în librăria de vis-a-vis, își lansează unu’ un roman autobiografic și mă duc să-i trag un pumn în barbă…
R: – Bine, dar de ce?!
KOB: – Preventiv. Dacă nu-mi place biografia lui?
R: – Domnule Kreuzer Omohomescu-Bardă, vă mulțumesc, sunt…
KOB: – Ehee! Puteai fi!