Nedumerire

Tresar! Un susur (un vuiet?) de apă albastră liniștea-mi spintecă
Zâmbesc! O ultimă lacrimă (uimită?) sub pleoapă-mi alunecă
Întreb! Mi-e dor de un răspuns (parabolă?) să mă scoată din haos
Gândesc! Cum să tivesc (înțelepciunea?) cu tinerețea, adaos

Ascult! O simfonie (tăcută?) mă poartă într-o lume ascunsă
Vorbesc! Să fi rămas (germinând?) în lume vreo vorbă nespusă?
Plutesc! Safire (chemare?), sfidând dimineața, mă poartă spre stele
Iubesc? Real nu există, doar vis (şi nisip!) transformate-n castele

Anna